Sute de automobile şi de motociclete pe care era arborat steagul spaniol au străbătut la mijlocul zilei imensul bulevard Paseo de la Castellana, pe care are loc în mod obişnuit defilarea militară de 12 octombrie, anulată în acest an din cauza pandemiei. Astfel de cortegii au mai avut loc la Valencia, Malaga şi Sevilla, potrivit imaginilor postate pe reţelele sociale. În Piaţa Colon din centrul capitalei, numeroşi manifestanţi, adesea cu familiile, toţi purtând măşti, s-au alăturat vehiculelor staţionate în mijlocul mulţimii de steaguri în culorile roşu şi galben, a constatat un reporter al AFP.
Demonstraţii critică în special modul în care epidemia este gestionată de guvernul socialistului Pedro Sanchez. Spania, una din ţările europene cele mai afectate, este confruntată în prezent cu un al doilea val epidemic. Manifestanţii sunt nemulţumiţi de decizia guvernului central de a decreta starea de alertă vineri la Madrid pentru a face respectată interdicţia de intrare şi de ieşire din capitală spre a limita transmiterea coronavirusului.
Starea de alertă a intrat în vigoare, vineri, la Madrid pentru o perioadă de 15 zile, după o dispută dură între guvernul central, de stânga, şi autorităţile regiunii Madrid, de dreapta, cu opinii divergente în privinţa măsurilor ce ar trebui luate pentru a limita creşterea puternică a numărului de infectări în capitală. În Spania, stat cu o largă descentralizare, regiunile deţin atribuţii în materie de sănătate publică.
Madrilenii şi locuitorii a opt comune din regiune nu mai au voie să părăsească localităţile de reşedinţă, dar se pot deplasa liber în interiorul acestora. Spania a raportat oficial în jur de 850.000 de cazuri de infectare cu coronavirus, dintre care aproape 33.000 de decese, de la începutul pandemiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News