Poliția continuă să investigheze decesele a patru femei care au murit în ultimele șase luni în aceeași zonă geografică din Spania. Cazul a generat neliniște în rândul locuitorilor din Elche, Valencia și Castellon.
Cele patru victime au ceva în comun: sunt femei, cu vârste cuprinse între 19 și 45 de ani, iar morțile lor rămân neelucidate. Cea mai tânără victimă este Florina Gogos, o româncă de 19 ani, prostituată pe marginea drumului. Ea a dispărut pe 8 ianuarie în Silla (Valencia) și a fost găsită moartă 22 de zile mai târziu.
La momentul respectiv, nimic nu făcea legătura între moartea Florinei și cea a Aliciei, un funcționar public în vârstă de 45 de ani care fusese ucisă în Elche cu două luni mai devreme. Dar când o altă femeie a fost găsită moartă la începutul lunii aprilie în Valencia și o alta în urmă cu câteva zile în Castellon, au început să apară coincidențe tulburătoare. Poliția exclude posibilitatea unui criminal în serie, dar frica crește inevitabil în rândul locuitorilor din comunitate, care se tem să iasă pe stradă.
Crima Florinei Gogos are aceleași caracteristici ca și celelalte cazuri, dar se adaugă și fundalul întunecat al unei mafii a exploatării femeilor, grupare desființată la sfârșitul anului 2019, când poliția națională a destructurat o grupare care exploata femei în Pista de la Silla, în apropiere de Valencia. Dintre toate acestea, majoritatea erau românce. Una dintre ele a fost Florina Gogos, "Flori", o tânără de doar 19 ani care a fost găsită moartă.
Ancheta a reușit să confirme că Florina Gogos a fost una dintre victimele rețelei de prostituție, dar la trei luni de la moartea ei, judecătorul a închis cazul, iar crima rămâne un mister. Un motiv în plus pentru neliniștea crescândă a femeilor din jurul Florinei, care se tem că li se va întâmpla același lucru și vor sfârși strangulate și aruncate într-un șanț.
La trei luni după moartea Florinei, una dintre colegele ei de stradă, Romina, își exprimă panica că i s-ar putea întâmpla același lucru. "O cunoșteam pe Florina de când am văzut-o în zona asta. E o chestie aiurea, foarte complicată", reflectă Romina referindu-se la profesia ei, prostituția. "Dacă aș putea, aș pleca din această lume", mai spune ea pentru Espana Diario.
O altă prostituată este Paula, care își așteaptă clienții în timp ce ascultă muzică la telefonul mobil. Tânăra este din România și are 36 de ani. În 2005 a ajuns în Spania, iar patru ani mai târziu a intrat în această meserie întunecată, prostituția. "Într-o zi m-au înjunghiat. O altă fată a fost bătută acum o lună", își amintește ea.
Paula, între timp, se bazează pe o cameră video care se află aproape de ea, agățată de un stâlp de iluminat și la câțiva metri de locul în care stă pentru a-și primi clienții. "Este un obicei și îmi oferă siguranță", explică ea. "Dacă într-o zi cineva mă amenință sau vrea să mă omoare, i-aș spune că este înregistrat și, cel puțin, îl vor găsi", mai spune ea. În ciuda acestui fapt, femeile recunosc faptul că trăiesc cu un sentiment constant de teamă din cauza incertitudinii a ceea ce s-ar putea întâmpla.
Dacă doriți să fiți notificați direct pe Whats App, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din SPANIA, puteți intra pe grupul de Whats App al StiriDiaspora accesând următorul link-> https://chat.whatsapp.com/GS0fhMGHpuhLxn63v90nS4 )
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News