Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Spania: Premierul Pedro Sanchez şi-a remaniat guvernul, motivând că doreşte să valorifice planul de relansare post-pandemie
WhatsApp
Premierul socialist spaniol Pedro Sanchez a efectuat sâmbătă o remaniere majoră a guvernului său, în care a crescut astfel numărul femeilor şi al parlamentarilor tineri, relatează agenţia DPA.
Premierul spaniol Pedro Sanchez va fi prezent la București la începutul lunii iunie

Aproape două treimi din portofoliile guvernamentale sunt conduse acum de femei. Potrivit lui Sanchez, prin această remaniere el urmăreşte să profite cât mai mult de ''marea oportunitate'' reprezentată de fondurile pe care ţara sa le va accesa prin planul european de relansare post-pandemie, Spania fiind una dintre principalele beneficiare ale acestuia.

Ziarul La Vanguardia a descris remanierea drept un ''seism politic''. Principala schimbare este numirea lui Nadia Calvino în postul de prim-viceprim-ministru, ea înlocuind-o pe mult mai stângista Carmen Calvo.

Nadia Calvino, care anul trecut a eşuat în încercarea de a deveni şefă a Eurogrupului, îşi păstrează şi postul de ministru al economiei în guvernul minoritar format din Partidul Socialist (PSOE) şi formaţiunea de stânga Unidas Podemos.

Premierul Pedro Sanchez a remaniat guvernul Spaniei



Văzută drept o susţinătoare a unei abordări economice mai liberale, Nadia Calvino a avut adesea confruntări de opinie cu Unidas Podemos. Prin promovarea ei, Sanchez doreşte să evidenţieze importanţa reconstrucţiei economice post-pandemie, notează publicaţia El Pais, titrează Agerpres.

O schimbare notabilă este şi plecarea lui Arancha Gonzalez Laya de la conducerea Ministerului de Externe, ea fiind înlocuită de Jose Manuel Albares, fost ambasador în Franţa. Arancha Gonzalez a fost criticată mai ales în timpul recentei crize provocate de valul masiv de migranţi care au pătruns dinspre Maroc în enclava Ceuta.

Remanierea este percepută însă şi ca o încercare a lui Sanchez de a creşte popularitatea partidului său, slab cotat în sondaje.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel