Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Spania. Premierul Pedro Sanchez anunţă: "'Vom restabili ordinea la frontierele noastre cât mai rapid posibil"
WhatsApp
Premierul spaniol Pedro Sanchez a promis marţi că va restabili ordinea în enclava Ceuta, unde peste 6.000 de migranţi au pătruns în ultimele două zile venind dinspre Maroc, pe fondul unei crize diplomatice majore între această ţară şi Spania, relatează agenţiile AFP şi EFE.

Cel puțin 6.000 de migranți au luat cu asalt, marți, enclava spaniolă Ceuta, vecină cu Marocul. Afluxul reprezintă un record pentru o singură zi, conform autorităților spaniole.

''Vom restabili ordinea în oraş şi la frontierele noastre cât mai rapid posibil'', a spus într-o scurtă alocuţiune televizată şeful guvernului spaniol, înainte de a pleca în Ceuta şi Melilla, cele două enclave spaniole din nordul Marocului şi singurele frontiere terestre ale Africii cu Uniunea Europeană. ''Acest aflux brusc de migranţi ilegali este o gravă criză pentru Spania şi pentru Europa'', a adăugat Sanchez.

Potrivit jurnaliştilor AFP la faţa locului, de partea marocană a frontierei situaţia este confuză. Ei au văzut în timpul nopţii grupuri de tineri marocani sau din ţări ale Africii subsahariene mergând pe o autostradă către nordul Marocului, unii agăţându-se de camioane.

În paralel cu afluxul de migranţi către Ceuta, 86 de migranţi originari din Africa subsahariană au pătruns marţi dimineaţă în enclava Melilla, dintre cei circa 300 care au participat la această tentativă, potrivit autorităţilor spaniole.

Valul migrator a scăzut marţi la prânz, în timp ce forţele de ordine spaniole, care au desfăşurat blindate şi sunt sprijinite de armată, foloseau gaze lacrimogene pentru a descuraja migranţii aflaţi de cealaltă parte a graniţei să pătrundă în Ceuta.

 

Pedro Sanchez: "'Vom restabili ordinea la frontierele noastre cât mai rapid posibil"



Forţele de ordine marocane şi-au consolidat de asemenea prezenţa la graniţă şi au fost de asemenea desfăşurate la o anumită distanţă de aceasta, dar Madridul a remarcat pasivitatea lor care a permis trecerea migranţilor.

Această criză survine în timp ce relaţiile dintre Madrid şi Rabat s-au tensionat după ce la sfârşitul lunii aprilie liderul Frontului Polisario din Sahara Occidentală, Brahim Ghali, a fost primit în Spania pentru a se trata de COVID-19, decizie ce a iritat guvernul marocan.

Ministrul de interne spaniol, Fernando Grande-Marlaska, a declarat că aproximativ 2.700 din cei circa 6.000 de migranţi au fost returnaţi către Maroc, în timp ce premierul Sanchez a promis că toţi migranţii adulţi intraţi ilegal vor fi expulzaţi, în ''cadrul acordurilor semnate cu Maroc de mai mulţi ani''. ''Marocul este o ţară prietenă Spaniei şi aşa trebuie să rămână'', a mai spus premierul socialist spaniol, avertizând însă autorităţile marocane că va garanta integritatea teritorială a Spaniei ''cu toate mijloacele necesare''.

În timp ce unii comentatori fac o legătură între acest val migrator şi criza diplomatică dintre Spania şi Maroc, în sensul că ar fi vorba despre represalii ale Marocului după găzduirea liderului Frontului Polisario în Spania, ministrul spaniol de externe Arancha Gonzalez Laya a declarat luni seară că responsabili marocani, pe care nu i-a numit, au asigurat Madridul că ceea ce se întâmplă în enclavele spaniole din nordul Marocului nu este un efect al dezacordului pe acest subiect.

Statele Unite au recunoscut în decembrie suveranitatea Marocului asupra Saharei Occidentale. Frontul Polisario, susţinut de Algeria, revendică independenţa acestui teritoriu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel