Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Spania. Noi drepturi pentru animalele de companie. Cine păstrează câinele sau pisica în cazul unui divorț al stăpânilor
WhatsApp
Cine păstrează animalul de companie în caz de divorţ? O lege spaniolă clarifică acest tip de contencios şi acordă foştilor parteneri de viaţă o custodie alternativă pentru animalele lor de companie, considerate de acum "fiinţe vii înzestrate cu sensibilitate", nu doar simple "lucruri", informează AFP, citată de Agerpres.  

Potrivit noilor reglementări, în cazul unui divorţ care nu este amiabil în Spania, judecătorul va trebui să aibă în vedere "viitorul animalelor de companie.

Astfel, acesta trebuie să țină cont de interesul membrilor familiei şi de bunăstarea animalului avut în vedere, repartizarea timpilor de custodie şi de îngrijirile necesare", precizează textul de lege spaniol, care este sprijinit de coaliţia aflată la putere, alcătuită din socialişti şi Podemos (stânga radicală). Legea a intrat deja în vigoare.

O pisică, un câine, o broască ţestoasă, un peşte sau o pasăre domestică vor putea astfel să facă obiectul unei custodii alternative.

Înainte de această lege, custodia animalelor de companie în caz de divorţ "reprezenta obiectul unor controverse în tribunale", fapt care a motivat această modificare a Codului Civil din Spania.

 

Divorț în Spania 2022, cine păstrează animalul de companie?



De asemenea, noua lege din Spania îi obligă pe proprietari "să garanteze bunăstarea" animalelor de companie pe care le dețin. În caz contrar sau dacă una dintre persoanele vizate are antecedente în materie de maltratare a animalelor, custodia poate de acum, o dată cu această lege, să îi fie refuzată sau retrasă de un judecător.

Bunăstarea animalelor de companie trebuie avută în vedere de instanţele spaniole şi în cazul unor succesiuni litigioase, dacă mai mulţi moştenitori solicită custodia acestora.

În plus, inițiativa ar putea merge chiar mai departe, căci Podemos, care face pare din Guvernul de la Madrid, doreşte să meargă şi mai departe în această direcţie şi speră să adopte în cursul anului 2022, un proiect de lege ce vizează, mai ales, interzicerea vânzărilor de animale de companie în magazine.

Noua reglementare vine în contextul în care mai multe ţări din Europa au ales să își modifice deja codurile civile pentru a recunoaşte caracterul viu şi sensibil al animalelor, aşa cum s-a întâmplat deja în Franţa în anul 2015, precum şi în Germania, Elveţia, Austria şi Portugalia, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel