Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Spania. Guvernul a aprobat plafonarea preţului gazelor naturale
WhatsApp
Guvernul Spaniei a anunţat vineri plafonarea temporară a preţului de referinţă al gazelor naturale şi cărbunelui folosite de centralele electrice, transmite Reuters.

„Prin această decizie, Spania coordonează o schimbare structurală a politicii energetice europene", a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Isabel Rodriguez.

Plafonarea va reduce imediat costurile pentru 37% din persoanele fizice şi 70% din industrie, a afirmat ministrul Energiei, Teresa Ribera. „În următoarele 12 luni, vom avea un sistem special de protecţie în peninsula iberică, în contextul volatilităţii majore", a adăugat oficialul.

În urmă cu două săptămâni, Spania şi Portugalia au ajuns la un acord cu Comisia Europeană pentru a putea scădea preţul energiei electrice în peninsula iberică, în virtutea unei derogări care le permite celor două state să disocieze preţul electricităţii de cel al gazelor naturale.

 

UE a autorizat încă de la finele lunii martie Spania şi Portugalia să adopte "măsuri excepţionale"



Uniunea Europeană a autorizat încă de la finele lunii martie Spania şi Portugalia să adopte "măsuri excepţionale" pentru a diminua preţul gazelor naturale utilizate la producţia de electricitate şi a reduce astfel factura energetică a gospodăriilor, care este una deosebit de ridicată în cele două ţări.

Această măsură derogatorie a fost validată de Executivul comunitar "ţinând cont de situaţia particulară" a celor două ţări care au "pachete energetice compuse în principal din energii regenerabile şi ţinând cont de faptul că există foarte puţine interconexiuni cu piaţa europeană", a subliniat la rândul său preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Într-o primă etapă, preţul gazelor naturale utilizate în producţia de electricitate va fi plafonat la 40 de euro pentru un Megawat-oră, obiectivul fiind ajungerea la o medie de 50 de euro pentru un Megawat-oră în următoarele 12 luni.

 

G Ad:

Preţul gazelor naturale evoluează



În prezent, pe piaţa engros, preţul gazelor naturale evoluează în jurul valorii de 90 de euro pentru un Megawat-oră.

Costul energiei a cunoscut o creştere puternică în ultimele luni în Spania şi Portugalia din cauza regulilor de pe piaţa europeană de electricitate, care obligă producătorii să îşi vândă energia la preţul pentru tehnologia cea mai scumpă, care în prezent cel al centralelor pe gaz.

Autorităţile de la Madrid şi Lisabona au demarat o luptă împotriva acestui sistem, pe care îl consideră neadaptat la realitatea energetică din peninsula iberică. Însă multe ţări europene sunt ostile la ideea unei reforme, de teama impactului pe care l-ar avea asupra concurenţei în interiorul UE. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Internațional Vezi toate articolele
Crossuri parteneri
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Crossuri parteneri
DCNews.ro
24 mai 2022, 10:04
DCMedical.ro
23 mai 2022, 21:19
DCBusiness.ro
24 mai 2022, 13:11
DefenseRomania.ro
24 mai 2022, 11:19
DCBusiness.ro
24 mai 2022, 13:11
DefenseRomania.ro
24 mai 2022, 11:19
DCNews.ro
24 mai 2022, 10:04
DCMedical.ro
23 mai 2022, 21:19
Spectacola.ro
24 mai 2022, 07:45
Spectacola.ro
24 mai 2022, 07:45
RadioDCNews.ro
24 mai 2022, 11:13
RadioDCNews.ro
24 mai 2022, 11:13
Astrosens.ro
23 mai 2022, 19:16
Astrosens.ro
23 mai 2022, 19:16