Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Spania. Garda Civilă a destructurat o rețea de crimă organizată dedicată transportului de droguri în Franța. Sunt implicați și români
WhatsApp
Garda Civilă, în cadrul operațiunii "KIME", desfășurată în Gandía (Valencia), a arestat 11 persoane, de naționalități diferite, care făceau parte dintr-o rețea de crimă organizată ce se ocupa cu transportul de droguri în Franța, atât pe cale maritimă, cât și pe cale terestră. Persoanele reținute sunt acuzate de presupuse infracțiuni de trafic de droguri, apartenență la o organizație criminală, spălare de bani și falsificare de documente.
Spania. O româncă a acuzat șase polițiști că ar fi furat bani și țigări din magazinul ei. Femeia a plătit scump pentru mărturiile mincinoase

În plus, au fost blocate 25 de conturi curente cu o valoare de peste 280.000 de euro, 44 de autovehicule de clasă medie și înaltă, motociclete, camioane și semiremorci frigorifice, un iaht și o barcă semi-rigidă, conform Valenciua noticias.

De asemenea, au fost blocate judiciar 23 de proprietăți în orașul Oliva, evaluate la 5 milioane de euro, precum și diverse cartele plătite în avans și o multitudine de telefoane mobile. Agenții au mai confiscat o dronă, dispozitive de geolocalizare, telefoane prin satelit și o mașină de ambalat în vid.

 

Șofer arestat după ce a fost prins cu aproximativ 500 de kilograme de droguri

 

Operațiunea a început în septembrie, când agenții au suspectat că proprietarul unei companii de transport rutier de mărfuri perisabile ar putea folosi camioanele pentru a transporta droguri în Franța.

În urma investigațiilor, s-a aflat că un șofer, membru al acestei organizații, conducea un camion cu destinația Franța. Din acest motiv, la biroul vamal din Montpellier, autoritățile franceze au procedat la percheziționarea camionului, găsind într-un fund fals al semiremorcii peste 390 de kilograme de hașiș și aproape 100 de kilograme de marijuana ambalată în vid, fapt pentru care șoferul a fost arestat.

Ulterior, agenții Gărzii Civile au procedat la oprirea unui vehicul pe AP-7, care aparținea unei companii de construcții, iar șoferul a fugit. În urma unei urmăriri și cu sprijinul unei patrule de la Grupul de trafic, agenții au reușit să-l prindă din urmă. După o percheziție exhaustivă a vehiculului, au fost găsite 250 de kilograme de hașiș. Șoferul, proprietarul firmei de construcții căreia îi aparținea mașina, a fost arestat, iar anchetatorii l-au identificat ca fiind unul dintre oamenii de încredere ai organizației criminale.

 

Români arestați pentru trafic de droguri și spălare de bani

 

Ca urmare a acestei arestări, agenții au efectuat o percheziție la domiciliu în orașul Els Poblets. În plus, au mai fost efectuate alte 9 percheziții, în municipiul Oliva, 5 în locuințe, una într-un depozit industrial, alta într-un salon, 2 depozite ale unei firme de depozitare a mobilei și într-un iaht cu fund dublu ancorat la clubul de iahturi din municipiu. Au fost confiscate un bloc de 700 de grame de cocaină, 2 kilograme de marijuana, 500 de grame de hașiș și aproape 13.000 de euro în numerar.

În total, 11 persoane (10 bărbați și o femeie) de diferite naționalități (chiliană, spaniolă, marocană și română) au fost arestate pentru infracțiuni de trafic de droguri, apartenență la o organizație criminală, spălare de bani și fals în acte.

Acest grup infracțional le oferea membrilor săi cartele de telefonie mobilă cu nume străine, chiar și ale unor persoane care nu existau. În acest fel, ei foloseau dispozitivele fără a dezvălui identitatea adevăraților utilizatori.

 

Grupul infracțional avea un plan bine pus la punct

 

Membrii se dedicau supravegherii locurilor în care se efectuau livrările de droguri, studierii mijloacelor de transport pentru a le efectua și achiziționau tehnologia necesară pentru a asigura succesul obiectivelor lor.

Camioanele folosite de organizație aveau semiremorci frigorifice cu un sistem hidraulic care reușea să deschidă o parte din semiremorcă, ascunzând astfel drogul sub vid. Semiremorcile care au fost folosite pentru comiterea infracțiunilor aveau numerele de șasiu șterse, iar plăcuțele de înmatriculare nu corespundeau proprietarilor.

În plus, anchetatorii au reușit să descopere că autorii au folosit și una dintre ambarcațiunile lor, prevăzută cu fund dublu, pentru a introduce hașiș în peninsulă dinspre Insulele Baleare (Ibiza și Formentera). Municipiul Oliva era întotdeauna calea de intrare a substanței narcotice.

Operațiunea a fost dirijată de către Tribunalul de Instrucție numărul 1 din Gandía.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel