Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Spania extinde măsurile restrictive până pe 6 iunie. Sunt cele mai dure din Europa
WhatsApp
Parlamentarii spanioli au votat, miercuri, în pofida unei opoziţii puternice, atât în cadrul legislativului cât şi în rândul populaţiei, în favoarea extinderii până pe 6 iunie a măsurilor restrictive instituite ca urmare a epidemiei COVID-19, transmite dpa.

Extinderea măsurilor a fost adoptată cu 167 de voturi pentru şi 162 de voturi împotrivă. Aceasta înseamnă că restricţiile, printre cele mai dure din Europa, vor continua să fie aplicate în Spania până pe 6 iunie la miezul nopţii.

Dar suportarea măsurilor restrictive, care i-au ţinut pe spanioli în condiţii de izolare, închişi în case timp de aproape două luni, i-a determinat pe mulţi să primească cu iritare această nouă decizie.

Măsurile în vigoare urmează să expire duminică, iar atunci când premierul Pedro Sanchez a propus prelungirea acestora cu o lună, a stârnit multă nemulţumire în rândul populaţiei.

În acest context, extinderea până pe 6 iunie a regimului restrictiv reprezintă practic o măsură de compromis.

Revolta socială și opoziția care o susține

 

Sanchez a calificat ca "pur şi simplu iresponsabilă" opoziţia Partidului Popular, formaţiune de centru-dreapta, faţă de prelungirea aplicării acestor măsuri. Partidul Popular, care a sprijinit până acum politica guvernului, susţine că actuala poziţie a premierul Sanchez reprezintă un abuz şi riscă să ruineze economia ţării. Opoziţia este susţinută de o mare parte a populaţiei, mai mulţi protestatari părăsind locuinţele în pofida măsurile de izolare la domiciliu impuse de guvern.

Guvernul spaniol a aplicat o politică lentă de relaxare a măsurile de izolare. Se întrevede, de asemenea, perspectiva de a se permite străinilor accesul în Spania, dar numai spre sfârşitul lunii iunie.

Spania a înregistrat peste 230.000 de infectări cu noul coronavirus şi aproape 28.000 de morţi. Cu toate acestea, rata de creştere a contagiunii a încetinit semnificativ în ultimele săptămâni.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel