Agenții Poliției Naționale din Vigo au arestat doi bărbați de naționalitate română, în vârstă de 44 și 40 de ani, în calitate de presupuși autori ai unui furt comis în portul Vigo, în primele ore ale zilei de joi. Potrivit unor surse ale poliției, un operator al unui centru de alarmă a contactat 091 la 4.45 ore după ce alarma unei clădiri industriale a fost activată.
Membrii echipajului deplasat la fața locului au observat doi bărbați, îmbrăcați complet în negru, ascunși în tufișurile de marginea drumului, având cu ei și o servietă, relatează galiciapress.es.
Când și-au dat seama că au fosr reperați, suspecții au încercat să fugă într-o zonă de vegetație. Cu sprijinul altor echipaje, Poliția a reușit în cele din urmă să-i prindă.
Agenții au examinat zona și au găsit o pălărie de lână gri, un „walkie", servieta și alte obiecte folosite la spargerile date. De asemenea, când a examinat clădirea industrială, polițiștii au stabilit că cei doi români au intrat prin ea urcând pe peretele unei ferme alăturate și, odată pe terasă, au forțat ușile.
Cei doi inculpați au fost transferați la secția de poliție, unde s-a constatat că ambii au un istoric de evenimente similare, fiind suspecți și alte spargeri din zonă.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News