Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Spania. Autorităţile din Madrid, copleşite de focarele de COVID. Se INTERZICE dansul la nuntă. Reguli noi pentru cetăţeni
WhatsApp
Autorităţile de la Madrid nu reuşesc să oprească apariţia focarelor de Covid-19. De aceea au anunţat restricţii şi mai dure pentru baruri şi restaurante. Mesele trebuie separate la minim 1,5 metri, iar nunţile nu mai pot fi celebrate cu dans şi serviciu de bar.

Marius Matei conduce singurul restaurant românesc din Madrid şi recunoaşte că nu-i este uşor. În timp ce alte restaurante stau închise, Marius este dispus să ţină afacerea deschisă în continuare şi să servească mâncarea românească apreciată de clienţi.

Spania trece prin al doilea val al pandemiei cu toate că a aplicat cele mai drastice măsuri din Europa. Ultimul bilanţ zilnic semnalează 4500 de cazuri de Covid-19 şi 184 de morţi în ultimele 7 zile, iar regiunea Madrid are cele mai active focare din ultimele zile.

În spitalele madrilene sunt îngrijiţi 400 de oameni afectaţi de coronavirus, dintre care 225 sunt în stare critică. Guvernul regional construieşte contracronometru un spital pentru Covid19 cu 1000 de paturi, care ar trebui să fie gata în luna noiembrie.

„Este greu pentru toată lumea, greu în orice aspect, dar muncind şi luptând vom supravieţui. Facem tot ce e tipic românesc. Sarmale, mici, mămăliguţă. Absolut orice”, spune Marius Matei, patronul restaurantului „La Bunica”.

Începând de luni, guvernul de la Madrid impune noi limite pentru baruri şi restaurante, cu speranţa că va putea opri extinderea pandemiei. Mesele trebuie separate la minim 1,5 metri, iar nunţile nu mai pot fi celebrate cu dans şi serviciu de bar.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel