Ar fi vorba de "primul atelier ilegal de fabricare de arme (prin imprimare) în 3D din Spania", conform comunicatului poliţiei. Proprietarul agtelierului, un spaniol în vârstă de 55 de ani, care lucra ca administrator la un azil de bătrâni de pe insulă, a fost arestat, în septembrie anul trecut, sub acuzația de deținere ilegală de arme și depozit de exploziv.
La percheziţiile efectuate în atelier, la Santa Cruz de Tenerife, poliţiştii au confiscat "două imprimante 3D, 11 bobine de filament pentru imprimantă 3D şi numeroase dispozitive informatice utilizate pentru fabricarea" de arme, se arată în comunicat. Poliţiştii au găsit de asemenea numeroase piese de arme fabricate cu ajutorul imprimantelor 3D, manuale de utilizare a armelor şi "substanţe chimice care pot fi folosite în crearea de dispozitive explozive", ceea ce a necesitat participarea unei echipe de genişti a poliţiei, transmite elpais.com.
În timpul operaţiunii, poliţiştii au văzut una dintre imprimante în plină funcţionare, imprimând o carcasă de armă, care era practic terminată, precizează comunicatul. Poliţia a destructurat atelierul în septembrie, însă tribunalul însărcinat cu ancheta a ţinut secret acest caz din cauza derulării investigaţiei. Imprimarea 3D a armelor este una dintre noile mari amenințări la scară europeană. „Fabricarea armelor cu imprimare 3D tridimensională crește exponențial pericolul proliferării armelor de foc, facilitând accesul la acestea pentru grupări criminale sau teroriste”, spune nota poliției, care reamintește că în octombrie 2019, în Germania, a fost comis un atac terorist într-o sinagogă evreiască, în care, printre alte arme și explozivi, a fost folosită o pușcă fabricată cu o imprimantă 3D.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News