Autorităţile de la Madrid se bazează pe fondurile UE pentru a demara planul de relansare din ianuarie 2021, a afirmat săptămâna aceasta Calvino.
Fondul de redresare post-pandemie al UE este în valoare de 750 de miliarde de euro, din care 390 de miliarde vor fi accesate de statele membre ca subvenţii şi 360 de miliarde ca împrumuturi. Executivul de la Madrid se aşteaptă ca până în 2026 să obţină din acest fond împrumuturi şi subvenţii de 140 miliarde de euro. Comisia Europeană a recomandat guvernelor statelor membre să cheltuiască banii din pachetul de revenire pentru energie verde, transport şi investiţii în digitalizare.
În condiţiile în care Madridul va obţine toate fondurile europene prevăzute, PIB-ul ar putea creşte chiar cu 9,8% în 2021, a previzionat Ministerul Economiei.
Spania a fost lovită puternic de pandemie. Conform datelor oficiale, peste o treime dintre noile cazuri de Covid-19 înregistrate în Spania sunt în regiunea Madrid, iar datele oficiale indicau peste 896.000 de cazuri pe ansamblul ţării şi peste 33.200 decese.
Economia spaniolă a înregistrat o contracţie de 18,5% în al doilea trimestru, singura ţară care a consemnat o cădere mai gravă în Europa fiind Marea Britanie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News