Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Spania a ridicat restricţiile. Experţii avertizează: "Pandemia nu s-a terminat încă"
WhatsApp
Un expert-cheie a avertizat că pandemia de COVID-19 este departe de a se termina după ce spaniolii au sărbătorit sfârşitul a şase luni de lockdown duminică, acordând puţină atenţie purtării măştilor sanitare sau distanţării sociale, informează dpa.
spania_baselona

În declaraţii făcute cotidianului El Pais, preşedinta Societăţii de Epidemiologie din Spania, Elena Vanessa Martinez, a avertizat că există încă numeroase persoane infectate care ar putea transmite virusul.

"În această situaţie, sunt îngrijorată de falsul semnal de siguranţă dat odată cu sfârşitul lockdown-ului şi al interdicţiei de a circula noaptea", a declarat Martinez.

Majoritatea restricţiilor au încetat la miezul nopţii, inclusiv cea la nivel naţional privind circulaţia pe timp de noapte, care a fost ridicată în majoritatea locurilor, însă rămân în vigoare altele.

 

"Pandemia nu s-a terminat încă"



Călătoriile în interiorul Spaniei sunt, de asemenea, din nou permise, la fel ca şi vizitarea familiei.

Guvernul de stânga al Spaniei a solicitat însă prudenţă. "Pandemia nu s-a terminat încă", a avertizat sâmbătă vicepremierul Carmen Calvo.

Oficialii sunt îngrijoraţi că situaţia de anul trecut s-ar putea repeta: în iunie, guvernul a declarat un "nou normal", relaxând numeroase restricţii, însă până în noiembrie numărul cazurilor de COVID-19 a crescut din nou, iar autorităţile au fost nevoite să declare starea de urgenţă, care a constituit baza legală pentru impunerea de restricţii la nivel naţional.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel