Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Spania. Premierul Pedro Sanchez îşi cere SCUZE pentru erorile comise
WhatsApp
Premierul spaniol Pedro Sanchez a prezentat miercuri scuze pentru erorile comise în gestionarea pandemiei de COVID-19 în Spania şi a cerut unitate pentru a ''desăvârşi'' victoria împotriva noului coronavirus, transmite agenţia EFE.

Sanchez s-a confruntat cu o dezbatere dură în parlamentul de la Madrid, unde executivul său a cerut sprijin pentru o nouă prelungire a stării de alertă, instrument juridic care-i permite să menţină restricţii pentru a frâna epidemia.

''Este singura cale posibilă pentru a combate eficient virusul'', a subliniat premierul socialist spaniol în discursul prin care a cerut a cincea prelungire a stării de alertă decretate pe 14 martie. Întrucât guvernul coaliţiei progresiste nu dispune de majoritate în legislativ, acesta este nevoit să negocieze cu alte grupuri parlamentare, dar a ajuns deja la o înţelegere cu formaţiunea liberală Ciudadanos.

În timp ce se amplifică protestele de stradă impulsionate de partidele de dreapta împotriva lui Pedro Sanchez, acesta din urmă a cerut clasei politice unitate pentru a depăşi această criză. ''Am oprit împreună virusul, trebuie să desăvârşim în unitate această victorie şi trebuie să începem de asemenea uniţi reconstrucţia socială şi economică a ţării'', a spus el în faţa parlamentarilor.

Şeful executivului şi-a cerut totodată scuze pentru ''propriile erori'' despre care a susţinut că au fost determinate de ''urgenţa vremurilor, de penuria resurselor, lipsa unor precedente şi caracterul excepţional'' al acestei crize.

Spania se numără printre ţările cele mai îndoliate de pandemia de COVID-19, înregistrând până marţi 27.778 de decese în rândul celor peste 232.000 de persoane testate pozitiv pentru noul coronavirus.

Comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei, Dunja Mijatovic, a declarat miercuri că ''pacienţi infectaţi au fost pur şi simplu abandonaţi'' în unele state europene ale căror sisteme sanitare au fost copleşite de valul de persoane infectate cu COVID-19, printre care a menţionat şi Spania.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel