Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Spania. Dreptul la eutanasie, legiferat. Primul pas pentru legalizarea uciderii asistate
WhatsApp
Guvernul spaniol a obţinut undă verde din partea Congresul Deputaţilor pentru a lansa examinarea unui proiect de lege, promis de doi ani, prin care se recunoaşte dreptul la eutanasie, în condiţii stricte, în pofida opoziţiei Bisericii catolice şi a dreptei politice, transmit AFP şi Reuters.
Foto: ILUSTRATIV

Deputaţi spanioli au aprobat - cu 203 voturi pentru, 140 împotrivă şi două abţineri - lansarea procesului legislativ. Textul urmează să fie supus dezbaterii şi votului mai întâi în Congresul Deputaţilor, iar apoi în Senat, ceea ce va dura mai multe luni.

„Spania face un pas decisiv în favoarea recunoaşterii dreptului la o moarte demnă”, a transmis pe Twitter premierul socialist Pedro Sanchez, care a format în ianuarie un nou guvern de coaliţie cu stânga radicală Podemos.

Aceasta este pentru a treia oară când socialiştii prezintă proiectul de lege, care nu doar dezincriminează eutanasia, ci face din aceasta „un nou drept individual”.

Precedentele două tentative au eşuat în principal din cauza dizolvării Congresului Deputaţilor în vederea de noi alegeri.
Textul prevede că o persoană ce suferă de o maladie gravă, invalidantă sau incurabilă poate fi ajutată să moară dacă formulează o cerere în acest sens, pentru a evita o suferinţă intolerabilă.

 

Medicii pot refuza să ia parte la eutanasie

 

Cererea trebuie să fie formulată în scris şi repetată după 15 zile. Ea va trebui acceptată succesiv de doi medici şi ulterior examinată de o comisie.

Medicii pot refuza să ia parte la eutanasie, invocând „obiecţia de conştiinţă”.

„Avem bune speranţe că de această dată (...) legea va fi adoptată” şi va intra în vigoare la sfârşitul anului, a declarat medicul Fernando Marin, din cadrul asociaţiei „Dreptul de a muri cu demnitate”.

Partidele de stânga aflate la guvernare, aliaţii lor naţionalişti separatişti şi liberalii din Ciudadanos s-au pronunţat în favoarea textului, ceea ce asigură o largă majoritate, chiar dacă conservatorii din Partidul Popular (PP) şi extrema dreapta Vox îl resping.

 

Asistenţa la sinucidere şi eutanasia sunt pasibile de 2 la 10 ani de închisoare

 

PP şi Biserica catolică sunt de părere că îngrijirile paliative sunt suficiente pentru a face faţă acestor situaţii.

În prezent, asistenţa la sinucidere şi eutanasia sunt pasibile de 2 la 10 ani de închisoare, pedepse ce pot fi reduse dacă persoana în cauză suferea de o maladie gravă şi ceruse să moară.

Dezbaterea intervine la 22 de ani de la decesul spaniolului Ramon Sampedro, devenit tetraplegic la vârsta de 25 de ani şi care a cerut apoi vreme de 29 ani dreptul la eutanasie. După ce delictul s-a prescris, una dintre prietenele sale a recunoscut în faţa justiţiei că participase în 1998 la sinuciderea asistată a lui Ramon. Cazul a inspirat filmul 'Mar Adentro', al lui Alejandro Amenabar, recompensat cu un Oscar în 2005.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel