Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Spania. 14 zile de carantină pentru toţi cei care intră în ţară
WhatsApp
Persoanele care sosesc din străinătate în Spania, începând de vineri până la finalul stării de urgenţă, vor fi plasate în carantină pentru 14 zile, potrivit unei decizii a guvernului de la Madrid publicate marţi şi care vizează încetinirea răspândirii noului coronavirus, transmit AFP şi Reuters.  Agențiile de turism și operatorii de turism și companiile trebuie să informeze călătorii despre aceste măsuri atunci când vând bilete, menţionează El Mundo, care citează    Monitorul Oficial de Stat.
Foto ILUSTRATIV

„Oamenii care vin din străinătate trebuie să stea în carantină 14 zile de la sosirea lor”, se arată în ordinul Ministerului Sănătății, care intră în vigoare pe 15 mai.

Ordinul stabileşte regulile de carantină pe care trebuie să le urmeze turiştii din alte ţări care vin în Spania în timpul stării de urgenţă.

Aceste persoane plasate în izolare nu vor fi autorizate să iasă decât pentru a-şi achiziţiona produse alimentare, pentru îngrijiri medicale sau în alte ''situaţii esenţiale'', însă numai având nasul şi gura acoperite de o mască sanitară.

Sunt exceptaţi de la măsura carantinei lucrătorii transfrontalieri, transportatorii, personalul de bord şi personalul sanitar activ.

Starea de urgenţă din Spania urmează să se încheie la 24 mai.

Ministerul Sănătăţii spaniol a anunţat luni că numărul total al persoanelor bolnave de COVID-19 este de 227.426, ceea ce plasează Spania pe locul al doilea în lume la numărul de cazuri - după SUA - şi pe locul patru în ceea ce priveşte mortalitatea, după SUA, Regatul Unit şi Italia.

Până luni la prânz în Spania au decedat 26.744 de persoane din cauza COVID-19.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel