Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un român și-a alimentat de mai multe ori Porsche-ul în Cehia, de fiecare dată "uitând" să plătească
WhatsApp
Un bărbat din Satu Mare a fost trimis în judecată, după ce a furat combustibil, de mai multe ori, din benzinăriile din Cehia. Șoferul, care conducea un autoturism de lux Porsche, alimenta și pur și simplu pleca. Chemat în fața instanței, bărbatul a dat vina pe erorile de comunicații în sistemul informatic de plată cu cardul.
Românul își alimenta Porsche-ul, însă "uita" să plătească

Un bărbat din localitatea Berveni, județul Satu Mare, care obișnuia să-și alimenteze mașina Porsche la diverse stații de combustibil din Cehia și să dispară fără să plătească va suporta în cele din urmă consecințele acțiunilor sale.

Autoritățile cehe au transmis mai multe probe către autoritățile române, iar procurorii au deschis un dosar penal pentru furt.

La finalul lunii trecute, Judecătoria Carei a dispus începerea procesului în acest caz, scrie publicația locală Opinie de Carei.

Românul se plimba cu un Porsche de lux

 

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii din Carei, bărbatul a alimentat de patru ori în Cehia fără să plătească. Cu toate că conducea un Porsche de lux, valoarea totală a prejudiciului se ridică doar la 2.200 de lei.

Adus în fața instanței, bărbatul a spus că el intenționa să plătească, dar din cauza unor erori de comunicare nu a putut utiliza cardul său bancar. Judecătoria Carei a constatat că afirmațiile acuzatului sunt nefondate.

Înregistrările trimise de autoritățile din Cehai arată că inculpatul a părăsit stațiile de carburant imediat după alimentare, adesea într-o viteză mare. Mai mult, nici măcar o dată bărbatul nu s-a apropiat de casa de marcat pentru a încerca să efectueze plata.

Bărbatul va primi sentința la finalul procesului în care este acuzat de furt.

 

 

------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe unul din grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:

-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH 

-> https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6 

-> https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel