Pe autostrada A2, în zona intersecției Porta / Minden - Veltheim, în direcția Hanovra, un grav accident s-a petrecut, sâmbătă după-amiază. Șoferul unui BMW care circula pe banda dreaptă într-o zonă cu trei benzi pe sens a schimbat banda fără să se asigure și a intrat într-o Skoda care circula regulamentar pe banda a doua.
În urma impactului, autoturismul Skoda a fost proiectat dincolo de banda trei, spre stânga, în parapetele median, iar BMW-ul a ricoșat sub roțile unui camion condus de un șofer român. Mașina a fost efectiv strivită în urma impactului puternic. Șoferul român a reușit să oprească mastodontul după zeci de metri de frânare.
Pompierii au reușit să-i descarcereze și să-i scoată din BMW pe șoferul de 51 de ani și pe fiul lui de 18 ani. Din nefericire, bărbatul de 51 de ani a murit la spital. Tânărul e încă în stare critică, potrivit shg-aktuell.de.
Șoferul de 41 de ani de la volanul autoturismului Skoda a fost rănit ușor, în vreme ce șoferul român de 43 de ani n-a suferit nicio rană, însă a avut un tac de panică atunci când s-a dat jos de la volan și a văzut cum arată mașina ajunsă sub camionul lui, având nevoie de consiliere psihologică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News