Ziarul citează un e-mail trimis de către consulatul francez.
"Consulatul general, în colaborare cu autoritățile locale, intenționează să organizeze un serviciu de autobuze care să permită cetățenilor francezi, alături de soții sau soțiile lor de naționalitate chineză ori de altă naționalitate și de copiii lor să se deplaseze de la Wuhan la Changsha", potrivit scrisorii.
Și guvernul Statelor Unite a aranjat ca un avion charter să evacueze toți diplomații din orașul Wuhan, care a devenit punctul zero al noului coronavirus din China, a declarat un oficial american, sâmbătă, pentru CNN.
Consulatul Statelor Unite a oferit americanilor înregistrați la misiunea diplomatică locuri la cursa aeriană care va pleca din Wuhan și care va avea la bord personal medical, însă contracost, conform sursei menționate.
De asemenea, Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei a dat dispoziții ca un avion să fie trimis în Wuhan, China, pentru a evacua cetățenii iordaniene „cât de curând posibil", potrivit agenției de stat Petra, citată de CNN.
Numărul de cazuri confirmate de infecție cu noul coronavirus a ajuns sâmbătă la 1.400 la nivel mondial, iar 1.362 dintre acestea au fost depistate în China, informează CNN. Numărul persoanelor care au decedat ca urmare a infecției cu acest virus a rămas la 41, potrivit Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News