Serviciul German pentru Protecţia Constituţiei (BfV), responsabil cu informaţiile interne, şi-a publicat raportul anual pentru 2022. Documentul atrage atenţia asupra ameninţării reprezentate pentru Germania de activităţile de spionaj ale Rusiei, care continuă să ocupe Ucraina. BfV a subliniat că pe viitor, Germania ar trebui să fie pregătită pentru activităţi de spionaj şi atacuri cibernetice mai ascunse şi mai agresive din partea Rusiei.
Raportul a fost prezentat la conferinţa de presă comună organizată de ministrul german de Interne, Nancy Faeser, şi preşedintele BfV, Thomas Haldenwang. Faeser a declarat că administraţia de la Kremlin s-a bazat pe serviciile ruse de informaţii în timpul războiului.
BfV a inclus şi China în raport, drept unul dintre cei patru actori principali care desfăşoară activităţi de spionaj asupra Germaniei. Documentul afirmă că Beijingul reprezintă cea mai mare ameninţare în Germania din perspectiva spionajului economico-ştiinţific şi la adresa investiţiilor străine directe.
Potrivit raportului, Turcia şi Iranul au fost identificate drept alte două ameninţări importante de spionaj. BfV a raportat că guvernele turc şi iranian au vizat grupuri politice de opoziţie.
BfV a anunţat că a fost înregistrat un nou record în ceea ce priveşte infracţiunile extremiste comise în Germania în 2022. Acest număr, care a fost de 33.476 în 2021, a crescut la 35.452 anul trecut. S-a afirmat că 2.847 dintre aceste infracţiuni au fost acte de violenţă. Numărul actelor de violenţă în 2021 a fost de 2.994.
Serviciul German pentru Protecţia Constituţiei a precizat că, deşi numărul persoanelor "având legături cu islamismul şi terorismul islamic" a scăzut de la 28.290 la 27.480 în 2022, "potenţialul ameninţării terorismului islamic rămâne ridicat". În raport s-a afirmat că salafiştii au devenit din nou activi după pandemie.
Numărul persoanelor implicate în Germania în activităţi extremiste având legături cu ţări străine a crescut cu 3,8% în 2022 faţă de anul precedent, ajungând la 29.750.
În raport se mai arată că PKK (Partidul Muncitoresc din Kurdistan - n.red), care este clasificat drept organizaţie teroristă, are 14.500 de membri în Germania, potrivit cumhuriyet.com, titrează Rador.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News