Rusia nu are de gând să se retragă şi va folosi acalmia temporară în acţiunile militare active din Ucraina pentru o nouă ofensivă, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, scrie Lenta.ru.
Stoltenberg a arătat că Ucraina a propus un plan de reglementare paşnică, însă Moscova nu a acceptat această iniţiativă. Partea ucraineană propunea retragerea trupelor până la Crăciun. După cum scrie Lenta.ru, în opinia secretarului general al NATO, Rusia speră să îngheţe conflictul pentru a le permite forţelor sale să se regrupeze, să se reînarmeze şi să încerce să înceapă o nouă ofensivă.
Stoltenberg a adăugat că autorităţile ruse doreau să îndepărteze NATO de la frontierele ţării, însă în schimb s-au ales cu mai multe ţări vecine care şi-au exprimat dorinţa de a adera la NATO.
Anterior, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby, a declarat că liderul rus, Vladimir Putin, nu şi-a exprimat disponibilitatea pentru negocieri, "ci dimpotrivă". Cu toate acestea, Moscova a indicat în repetate rânduri că este gata pentru negocieri. Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la rândul său, a menţionat că nu este pregătit pentru compromisuri pentru obţinerea unei "păci juste." El a subliniat, de asemenea, că este necesară compensarea prejudiciilor aduse Ucrainei pentru realizarea păcii, relatează Rador.
Potrivit lui Putin, conflictul din Ucraina este o 'tragedie comună', însă nu Rusia este vinovată. În acelaşi discurs, el a dat asigurări că Moscova nu are nicio problemă în a finanţa campania militară, în pofida sancţiunilor occidentale.
'Nu avem nicio limită de finanţare. Ţara şi guvernul dau tot ceea ce armata cere. Cu adevărat tot!', a spus liderul rus, care a decretat în septembrie o mobilizare militară după o serie de retrageri ale forţelor armate.
El a reamintit că 300.000 de ruşi au fost mobilizaţi între timp şi că, dintre aceştia, 'o parte' sunt deja în teatrul de operaţiuni.
'150.000 (mobilizaţi) sunt în curs de instruire în bazele militare. Este o rezervă suficientă pentru a desfăşura operaţiuni, o rezervă strategică care nu a fost utilizată în operaţiunile militare', a mai afirmat el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News