Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Șeful armatei din Grecia: "Turcia se joacă cu focul. Ei vor decide dacă vor să vină peste noi"
WhatsApp
Şeful Statului Major al Greciei, generalul Konstantinos Floros, a întrecut măsura, susține presa turcă. 
Turcia introduce de la 1 ianuarie 2023 o taxă de cazare turistică / Engin Akyurt, de la Pexels

În discursul rostit cu ocazia Zilei Forţelor Armate, Şeful Statului Major al Greciei, generalul Konstantinos Floros, a făcut referire şi la Turcia.

Floros, care a subliniat că afirmaţiile Turciei şi ale unor analişti renumiţi din Turcia cu privire la operaţiunea Ankarei din Siria şi nordul Irakului sunt "un mesaj adresat Greciei", a precizat că această declaraţie este un răspuns indirect pentru Turcia.

Conform articolului din Protothema, un renumit cotidian din Grecia, Floros a afirmat: "Moralul ridicat, profesionalismul, hotărârea, voinţa de nezdruncinat, dar înainte de toate forţa armelor şi focul conştiinţei este garanţia faptului că Grecia va rămâne puternică, liberă şi independentă. Ei vor decide când vor dori să vină". 

Iar în continuarea discursului, Floros a spus: "Dorim pace şi pentru asta ne străduim, dar dacă cineva face o greşeală mortală dorind "să vină peste noi", să ştie de la început că se va confrunta cu un nou Marathon, cu Salamina şi cu un nou 731. Sunt sigur că fiecare cetăţean grec va lupta, aşa cum a făcut de nenumărate ori în trecut, pentru a-şi apăra ţara. Pentru fiecare palmă de pământ, pentru fiecare stâncă, pentru fiecare piatră. Pentru că noi am plătit un preţ prea mare pentru a avea toate acestea."

Bătălia de la Marathon. La ce făcea referire generalul Floros

 

Adresându-se ofiţerilor forţelor armate, Floros a menţionat: "Curajul de a ne apăra ţara îl avem de la strămoşii noştri, iar acest lucru este cunoscut de toată lumea."

Marathonul despre care vorbeşte Floros este bătălia de la Marathon, care a avut loc în anul 490 î.Hr. când perşii au fost înfrânţi, forţele atheniene fiind ajutate şi de trupele venite din Platea. Grecii care au văzut că armata persană poate fi învinsă, au luptat cu şi mai multă vitejie împotriva acestora. Grecii consideară că victoriile lor împotriva perşilor au început odată cu bătălia de la Marathon, relatează Rador. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel