Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Secretarul general al ONU avertizează asupra riscului unei crize alimentare mondiale
WhatsApp
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a avertizat marţi asupra riscului unei "crize alimentare mondiale" din cauza repercusiunilor pe termen lung pentru "sute de milioane de copii şi adulţi" dacă nu se face nimic pentru atenuarea consecinţelor pandemiei, relatează AFP.

„Sistemele noastre alimentare nu mai funcţionează şi pandemia de COVID-19 agravează situaţia”, a estimat el într-un comunicat care a însoţit un studiu al ONU, reamintind că astăzi „peste 820 de milioane de persoane nu mănâncă suficient”.

„Circa 144 de milioane de copii de mai puţin de cinci ani suferă de o întârziere de creştere, respectiv mai mult de un copil din cinci în lume. În acest an, 49 de milioane de persoane suplimentare ar putea cădea în sărăcie extremă din cauza crizei” provocate de pandemie, a avertizat el.

„Numărul persoanelor în situaţie de insecuritate alimentară gravă sau care suferă de malnutriţie severă va creşte rapid”, a avertizat secretarul general, solicitând o mobilizare „prioritară acolo unde riscul este mai acut”.

 

Antonio Guterres solicită protecţie pentru lucrătorii din sistemul alimentar



Antonio Guterres solicită în special o protecţie pentru lucrătorii din sistemul alimentar, menţinerea ajutorului umanitar şi consolidarea susţinerii pentru industria alimentară şi schimburile comerciale pentru a evita întreruperea lanţurilor de distribuţie.

El cere, de asemenea, să se pună accent pe programe nutriţionale, în special instituind ajutoare pentru copiii care nu au acces la alimentaţie în cadrul şcolilor.

Secretarul general al ONU crede că este posibilă dezvoltarea de alimente sănătoase şi nutritive pentru eradicarea foametei în lume.

ONU a mai avertizat şi în aprilie asupra riscului de explozie a numărului de persoane care suferă sever de foame din cauza pandemiei, notează AFP.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel