Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Se cer facilităţi şi opţiuni legale pentru lucrătorii din UE. Facilitarea călătoriilor, recunoaşterea diplomelor, printre propuneri
WhatsApp
Migraţia legală nu a figurat între priorităţile politicii Uniunii Europene privind migraţia de după 2015, iar noul pact cu privire la migraţie şi azil nu include nicio propunere specifică în acest domeniu, subliniază un raport al Parlamentului European, citat într-un comunicat de presă al LIBE (Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne).
Foto ILUSTRATIV

"Politicile UE şi naţionale cu privire la migraţia legală trebuie să se concentreze pe a răspunde necesităţilor pieţei muncii şi crizei de mână de lucru calificată", susţin europarlamentarii, atenţionând asupra îmbătrânirii demografice şi diminuării forţei de muncă disponibile.

Astfel, ei cer ca legislaţia existentă în domeniu să fie revizuită şi extinsă, în condiţiile în care în prezent se referă în principal la mâna de lucru cu înaltă calificare sau cu remuneraţii mari şi la corporaţiile multinaţionale, migranţii care ocupă locuri de muncă mai prost plătite făcând doar obiectul directivei cu privire la lucrătorii sezonieri, consemnează comunicatul de presă difuzat după sesiunea LIBE de joi.

Raportul adoptat cu 495 de voturi pentru, 163 împotrivă şi 32 de abţineri pune accentul pe rolul important al remitenţelor şi pe beneficiile pe care le aduce atât ţărilor de origine, cât şi celor de primire o migraţie sigură şi ordonată.

Deşi admit că există riscul unei aşa-zise "fugi a creierelor", eurodeputaţii susţin promovarea migraţiei circulare, în care migranţii se întorc după un anumit timp în ţara de origine, pentru a pleca din nou apoi să muncească. În acest sens, raportul propune ca executivul european să analizeze abordarea unor state membre bazată pe un sistem de "puncte" şi ca lucrătorilor străini să li se permită să plece pentru un timp mai îndelungat din ţara-gazdă pentru a li se facilita călătoria în ţările de origine.

În acelaşi timp, pentru a răspunde nevoilor sau crizelor de pe pieţele naţionale, eurodeputaţii susţin crearea unei baze de date cu potenţiali candidaţi şi a unei platforme de matching la nivelul UE care să acopere toate sectoarele şi toate nivelurile de angajare şi care să poată fi folosită atât de lucrătorii din afara UE, cât şi de angajatorii din Uniune şi de administraţiile naţionale.

Raportul recomandă de asemenea facilitarea şi accelerarea evaluării şi recunoaşterii diplomelor, certificatelor şi altor calificări profesionale, pentru a contribui la creşterea mobilităţii în interiorul UE şi în consecinţă la echilibrarea pieţei muncii şi creşterea economică generală în statele membre.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel