Ambasada Norvegiei în România a avut o primă reacție în legătură cu situaţia familiei Bodnariu. Oficialii au transmis cum funcționează sistemul de protecție a copilului și în ce condiții un copil poate fi luat din familie și dat în plasament sau spre adopție internațională.

Ministerul de Externe are în evidenţă acum şapte familii de cetăţeni români ai căror copii au fost separaţi de părinţi şi preluaţi de stat: „În ultimii cinci ani, au mai fost gestionate, pe baza sesizărilor primite, alte șase cazuri ale unor familii de cetățeni români, totalizând 10 copii, care s-au soluționat, în cinci cazuri, prin repatrierea a opt minori, iar într-un alt caz, prin revenirea a doi copii în familia unor cetăţeni români rezidenţi în Norvegia”, se arată într-un comunicat MAE.

Iată comunicatul integral al Ambasadei Norvegiei la București:

Comunicat de presă actualizat 13 ianuarie 2016: Serviciul norvegian de protecție a copilului

Ambasada Norvegiei în România a primit multe solicitări în legătură cu demonstrațiile care au avut loc recent. Din proprie inițiativă, ambasada a luat legătura cu Ministerul Român de Afaceri Externe, Parlamentul și Biroul Primului Ministru, pentru a oferi informații despre Serviciul norvegian de protecție a copilului și principiile care stau la baza lui. Ambasada a subliniat principiul confidențialității. 

În contextul globalizării și creșterii migrației, un număr fără precedent de mare de copii și familii cu cetățenie străină sunt în contact cu serviciul de protecție a copilului din Norvegia. Mulți dintre copiii care locuiesc în Norvegia au părinți provenind din țări diferite și legături familiale în mai multe țări.

Informații generale

Serviciul norvegian de protecție a copilului se aplică tuturor copiilor din Norvegia, indiferent de istoric, naționalitate și stadiul de rezidență. Interesul superior al copilului reprezintă principala preocupare în activitatea serviciului de protecție a copilului.

Serviciul de protecție a copilului este în primul rând un serviciu care vine în ajutorul copiilor și al familiilor. Sistemul de protecție a copilului acordă o mare importanță relațiilor de familie și continuității în creșterea și îngrijirea copilului.  Premiza de bază este aceea că minorii ar trebui să fie în grija părinților lor.

Ministerul Copiilor, Egalității și Incluziunii Sociale este responsabil de politica generală de protecție a copilului. Serviciul local de protecție a copilului din cadrul municipalităților se ocupă de cazurile de protecție a copilului. Ministerul nu are nicio autoritate de a interveni sau de a da indicații serviciilor de protecție a copilului în cazuri individuale de protecție a copilului.

Norvegia a asimilat în legislația sa Convenția ONU cu privire la Drepturile Copilului. Conform acesteia, statul în care se află copilul are datoria de a-l proteja pe baza legislației sale.

Legea Protecției Copilului este considerată prioritară prin Legea Drepturilor Omului. Interesul superior al copilului este de asemenea asimilat în Constituția Norvegiei, secțiunea 2014.

Autoritățile norvegiene au obligația statutară de a păstra confidențialitatea asupra informațiilor privitoare la cazurile individuale de protecție a copilului, pentru a asigura dreptul la viață privată atât în cazul copiilor, cât și al părinților. Din acest motiv, nici autoritățile de protecția copilului, nici autoritățile centrale norvegiene nu pot comenta asupra detaliilor din cazurile individuale de protecție a copilului.

De cazurile de protecție a copilului se ocupă Serviciul de protecție a copilului la nivelul municipalităților; acest serviciu nu poate primi instrucțiuni din partea ministerelor. La nivel regional, Guvernatorul districtual verifică activitatea serviciilor de protecție a copilului.

Respectând cadrul Convenției de la Viena privind relațiile consulare din 1963, misiunile diplomatice străine din Oslo pot oferi asistență cetățenilor lor în cazuri de protecție a copilului.

Statistică

În fiecare an, aproximativ 53.000 de copii primesc diverse forme de ajutor din partea Serviciului de protecție a copilului din Norvegia. Mai mult de șapte din zece astfel de cazuri au reprezentat măsuri de asistență voluntară pentru copii și familii. Ajutorul poate fi acordat sub formă de sfaturi sau îndrumare a părinților cu privire la practicile parentale, consiliere, ajutor economic, grădiniță, etc.

Ordine de plasament

Un ordin de plasament este emis de către Consiliul regional de Protecție Socială sau de către Tribunalul Districtual numai atunci când copilul a fost supus unei neglijențe grave, maltratare sau abuz. În plus, ordinul de plasament trebuie să fie necesar și în interesul superior al copilului.

 Acțiuni precum violența fizică sau psihică, rele tratamente, abuz sexual sau alte forme de gravă încălcare a modului de îngrijire reprezintă motivele legale pentru emiterea ordinelor de plasament. În Legea de Protecție a Copilului nu există prevederi care să permită îngrijire alternativă pe baza religiei.

Plasarea unui copil în afara căminului familial, fără consimțământul părinților, este întotdeauna o măsură de ultimă instanță. Un raport recent al Consiliului Europei arată că Norvegia este printre țările cu număr scăzut de copii aflați în îngrijire alternativă.

Părinții au dreptul la un proces echitabil, inclusiv un avocat plătit de către guvern, dreptul de a fi audiați și de a contesta decizia Consiliului la Tribunalul Districtual. O dată pe an părinții au dreptul să depună cerere pentru revocarea ordinului de plasament.

Adopții

În mod normal, părinții de plasament nu își adoptă copiii pe care îi au în plasament. Adopția reprezintă o măsură foarte radicală, care presupune ruperea tuturor relațiilor legale dintre părinți și copii. Acest lucru are loc în foarte puține cazuri. Condiții stricte trebuie îndeplinite pentru a adopta un copil împotriva voinței părinților.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News