Charles, în vârstă de 73 de ani, a devenit rege în mod automat la moartea mamei sale, Regina Elisabeta, în luna septembrie, însă grandioasa ceremonie de încoronare în onoarea sa şi a soţiei sale, Camila, care va fi încoronată regină, va avea loc sâmbată, 6 mai.
Cu multă tradiție și ritual, Regele va fi uns ca suveran și îi va fi pusă o coroană pe cap.
"Încoronarea va reflecta rolul monarhului în ziua de azi şi va privi spre viitor, trăgându-şi în acelaşi timp rădăcinile din lunga tradiţie şi din fastul monarhiei", conform comunicatului citat de AFP.
Experții consultați de BBC cred că ceremonia va fi totuși mai scurtă față de cele anterioare, dar acest lucru nu este confirmat de Buckingham Palace. Westminster Abbey a fost folosită pentru încoronări timp de peste 900 de ani.
Regii şi reginele Angliei şi, mai târziu, ai Marii Britanii şi ai Regatului Unit, au fost încoronaţi la Westminster Abbey, de pe vremea lui William Cuceritorul, din 1066.
Charles este al 41-lea monarh, într-o linie de succesiune ce îşi are originile la William şi va fi cel mai vârsnic monarh încoronat. Mama sa, care a murit la 96 de ani, la reşedinţa sa din Scoţia, deţine recordul pentru cea mai lungă domnie, de 70 de ani, potrivit Reuters.
Întâmplător, pe data de 6 mai 2023, nepotul Regelui, Archie, fiul Prințului Harry cu Meghan Markle, va împlini vârsta de 4 ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News