"Rusia anunţă un regim de încetare a focului începând cu 9 martie, 10:00, ora Moscovei, şi este gata să creeze coridoare umanitare", a anunţa celula însărcinată cu aceste probleme în cadrul guvernului rus, citată de agenţia oficială TASS.
Potrivit Moscovei, această propunere va fi transmisă autorităţilor ucrainene, care trebuie, ca în ajun, să confirme până la ora 00H00 GMT crearea de coridoare umanitare şi să anunţe de la ce oră vor deveni acestea funcţionale.
Primele coridoare pentru evacuarea civililor au fost stabilite marţi dimineaţă, în special la Sumî, în nord-est, unde două convoaie au părăsit Ucraina în cursul zilei.
Evacuările continuă şi în regiunea Kiev, unde se află capitala ucraineană.
În alte oraşe, precum Bucea, în nord, şi Mariupol, în sud, civilii continuă să fie blocaţi.
Trupele rusești au fost oprite înainte de a intra în orașul Harkov. Acestea au fost oprite de rezistența ucraineană, potrivit guvernatorului regional, citat de Sky News.
Oleh Synehubov a declarat că Ucraina a zădărnicit o operațiune planificată cu 120 de parașutiști ruși în apropierea graniței.
Aceștia au aterizat lângă Vovchansk, la aproximativ 30 km nord-est de Harkov, dar au fost învinși de soldații ucraineni.
Anterior, a fost confirmat faptul că 27 de civili ucraineni au fost uciși în orașul din nord-estul țării în ultimele 24 de ore.
Al doilea oraș ca mărime din țară - în care locuiesc 1,4 milioane de oameni - a fost devastat de loviturile aeriene rusești de la începutul războiului, la 24 februarie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News