Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Rusia susține că a interceptat două bombardiere strategice americane
WhatsApp
Rusia susţine că a interceptat două bomdardiere americane deasupra Mării Baltice.

Rusia a declarat marţi că a ridicat de la sol unul dintre avioanele sale de război pentru a intercepta două bombardiere americane deasupra Mării Baltice, care în opinia sa se apropiau de frontieră, relatează AFP.

"După retragerea avioanelor de război străine de la frontiera Rusiei, avionul rus de luptă s-a întors pe aerodromul iniţial" fără incidente, a anunţat Ministerul rus al Apărării pe Telegram.

Conform ministerului, cele două aeronave în cauză erau bombardiere strategice B-1B ale Forţelor Aeriene ale SUA care "se apropiau de graniţa Rusiei", precizând că au ridicat de la sol un avion de vânătoare Su-27 pentru a merge în întâmpinarea lor.

Frontiera rusă nu a fost încălcată, a precizat ministerul.

"Zborul avionului de vânătoare rusesc a avut loc cu respectarea strictă a regulilor internaţionale privind spaţiul aerian", a adăugat Moscova.

Incidentele în care au fost implicate avioane ruseşti şi aeronave ale ţărilor NATO s-au înmulţit în ultimii ani, chiar înainte de începerea conflictului din Ucraina.

Săptămâna trecută, un incident similar deasupra Mării Baltice a implicat un avion de vânătoare rusesc şi două avioane militare francez şi german.

La începutul lunii mai, un avion polonez al gărzii de coastă care opera în Marea Neagră în numele agenţiei europene pentru frontiere externe, Frontex, a fost pus în pericol, conform Varşoviei, de apropierile unui avion de luptă rusesc.

O lună mai devreme, avioane de luptă ruseşti au mers în întâmpinarea unei drone americane Reaper MQ-9 în Marea Neagră, care după manevrele lor s-a prăbuşit în mare. Incidentul a provocat un acces de tensiune între Washington şi Moscova.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel