Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Rusia sugerează că abandonează lupta în restul Ucrainei și se concentrează doar pe regiunea Donbas, așa cum era planul inițial
WhatsApp
Ministerul rus al Apărării a transmis vineri că prima fază a operaţiunii sale militare în Ucraina este aproape încheiată, iar de acum înainte trupele ruse se vor axa pe ''eliberarea'' completă a regiunii estice Donbas ce cuprinde provinciile separatiste proruse Doneţk şi Lugansk, relatează Reuters.
Ucraina și Rusia: Cele mai importante informații de ultim moment despre conflictul dintre cele două țări

''Principalele obiective ale primei faze a operaţiunii au fost în general îndeplinite. Potenţialul de luptă al Forţelor Armate ale Ucrainei a fost diminuat considerabil, ceea ce, subliniez încă o dată, face posibil să ne concentrăm pe principalele eforturi de îndeplinire a obiectivului de bază, eliberarea Donbasului'', a declarat în faţa presei generalul Serghei Ruţkoi, adjunctul şefului Statului Major rus.

Anunţul acestuia pare să indice că Rusia şi-ar putea diminua obiectivele invaziei asupra Ucrainei după ce în prima lună de război s-a lovit de rezistenţa acerbă a trupelor ucrainene.

Generalul rus a mai spus că operaţiunea militară în Ucraina va continua până când forţele ruse îşi vor îndeplini misiunile încredinţate, fără a alte precizări.

El a susţinut că separatiştii proruşi controlează în prezent 93% din provincia Lugansk şi 54% din Doneţk. Pe de altă parte, generalul rus a transmis că Rusia nu exclude posibilitatea luării cu asalt a oraşelor ucrainene blocate de trupele ruse şi că va reacţiona imediat oricărei încercări de impunere a unei zone de interdicţie aeriană deasupra Ucrainei, solicitată de Kiev, dar refuzată de NATO.

Cele două scenarii ale Rusiei



Potrivit generalului citat, armata rusă a avut iniţial în vedere două scenarii operaţionale, primul fiind o operaţiune limitată la Donbas şi al doilea una care să cuprindă toată Ucraina, optând în final pentru cea din urmă şi astfel a declanşat ofensiva pe 24 februarie.

De atunci, trupele ruse încă încearcă să realizeze o încercuire a Kievului, dar fără succes în faţa rezistenţei înverşunate a armatei ucrainene. Mai mult, potrivit oficialilor ucraineni şi occidentali, în urma contraatacurilor ucrainene în ultimele zile trupele ruse au fost nevoite să se replieze din unele sectoare din jurul capitalei şi să ia poziţii defensive.

"În timpul operaţiunii militare speciale, 1.351 de militari au fost ucişi şi 3.825 răniţi", a declarat de asemenea generalul Serghei Rudskoi.

13 milioane de ucraineni rămân blocați



Potrivit ONU, circa 13 milioane de persoane sunt blocate în zonele din Ucraina unde se desfăşoară lupte, iar căile rutiere distruse sunt un alt obstacol în evacuarea lor. De asemenea, numărul ridicat al victimelor civile şi amploarea distrugerilor infrastructurii indică încălcări ale dreptului umanitar internaţional şi comiterea unor crime de război, a declarat, potrivit agenţiei EFE, reprezentanta ONU pentru drepturile omului în Ucraina, Matilda Bogner.

Peste 3,5 milioane de persoane s-au refugiat în afara Ucrainei de când Rusia a atacat această ţară pe 24 februarie, alte peste 6,5 milioane de persoane fiind strămutate pe plan intern, conform organizaţiilor internaţionale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel