Rusia notificase anterior Zambia că Lemekhani Nyirenda a fost ucis pe câmpul de luptă din Ucraina în septembrie, ceea ce a determinat autorităţile din Zambia să ceară administraţiei de la Moscova mai multe detalii şi o explicaţie despre modul în care studentul a ajuns să lupte în război.
Tatăl lui Nyirenda a spus că fiul său efectua o pedeapsă de nouă ani de închisoare la Moscova pentru o infracţiune legată de droguri, când a fost "mobilizat" să lupte. Familia lui a spus că nu este clar cum a fost recrutat sau de către cine. Marţi, grupul de catering Concord al dlui Prigojin a declarat că Nyirenda a fost recrutat de grupul Wagner.
Evgheni Prigojin şi alţi reprezentanţi ai Wagner au vizitat închisorile ruseşti, oferind unor deţinuţi amnistie în schimbul acordului de a lupta pentru Rusia în Ucraina. "Da, îmi amintesc bine de acest tip", a spus dl Prigojin într-un răspuns scris la o întrebare a unui reporter, dacă zambianul a luptat pentru Wagner. El a adăugat că Nyirenda a murit "ca un erou" şi că a fost "unul dintre primii care au pătruns în tranşeele inamice pe 22 septembrie".
Reuters nu a putut verifica circumstanţele morţii lui Nyirenda sau afirmaţia lui Prigojin că acesta s-a alăturat grupării Wagner în mod voluntar. După ce ani de zile şi-a negat legăturile cu Wagner şi a acţionat în umbră, Evgheni Prigojin a adoptat în ultimele luni o prezenţă mai asertivă pe scena internă rusă, criticând conducerea militară, recunoscând că a fondat gruparea Wagner şi admiţând că a intervenit în alegerile din SUA, relatează Rador.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News