Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Rusia ameninţă Statele Unite cu o ripostă „puternică” și „dureroasă” faţă de sancţiuni
WhatsApp
Administraţia Vladimir Putin a avertizat, miercuri, că va riposta "puternic" şi "dureros" la sancţiunile impuse de Statele Unite din cauza recunoaşterii de către Rusia a independenţei regiunilor separatiste ucrainene Lugansk şi Doneţk.

„Nu trebuie să existe niciun dubiu: va fi o ripostă puternică la sancţiuni, nu neapărat simetrică, dar bine-calculată şi dureroasă pentru partea americană”, a transmis miercuri Ministerul de Externe de la Moscova, potrivit cotidianului Le Figaro.

Preşedintele SUA, Joseph Biden, a afirmat, marţi, că în Ucraina este "începutul unei invazii ruse", anunţând că va impune sancţiuni şi avertizând că măsurile contra Moscovei vor continua dacă armata rusă trece la o intervenţie militară masivă. "În momentul de faţă, asistăm la începutul unei invazii ruse în Ucraina. Intenţionez să impun sancţiuni ca ripostă, mult mai ample decât măsurile pe care noi şi aliaţii le-am implementat în 2014. Iar dacă Rusia merge mai departe cu invazia, suntem pregătiţi să continuăm cu sancţiunile. Oare de unde crede Putin că are dreptul de a declara noi ţări pe teritoriul unui stat vecin? Aceasta este o încălcare flagrantă a legislaţiei internaţionale şi necesită un răspuns ferm din partea comunităţii internaţionale", a declarat preşedintele SUA.

Sancţiunile din prima etapă vizează compania rusă VEB şi datoria suverană a Rusiei. "Adică, oprim accesul Guvernului Rusiei la finanţare occidentală. De asemenea, vom impune sancţiuni asupra elitei ruse şi membrilor familiilor acestora. Ei au cote din câştigurile corupte ale politicilor Kremlinului şi trebuie să aibă cote şi din suferinţa impusă", a subliniat Biden, potrivit Mediafax.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel