Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Rusia a mobilizat tancuri şi sisteme de rachete la frontiera cu Ucraina. Putin vrea garanţii că NATO nu se va extinde către Est
WhatsApp
Armata rusă a desfăşurat lângă Voronej (250 km de frontiera ucraineană) sisteme antiaeriene Buk, pregătite de luptă.  

Armata rusă a desfăşurat lângă Voronej (250 km de frontiera ucraineană) sisteme antiaeriene Buk în configurare deplină de luptă, dezvăluie joi, 9 decembrie, Conflict Intelligence Team (CIT), un grup de jurnalişti ruşi de investigaţie, potrivit agenţiei de presă ucrainene Glavkom.ua şi Radio Svoboda (RFE/RL), scrie Agerpres. Aceasta nu este prima mobilizare în zonă, căci în aprilie 2020 în zona respectivă a regiunii Voronej, Rusia a instalat o tabără militară de proporţii, locul în care în prezent sunt transferate echipamente şi tehnică de luptă din alte regiuni ruse.

Potrivit jurnaliștilor ruși, este vorba despre numeroase dispozitive de artilerie autopropulsată Msta-S, tancuri T-80U, precum şi sisteme de apărare antiaeriană "Buk M1", compuse dintr-un lansator de rachete autopropulsat ZRK 9K37 "Buk", un sistem de lansare-încărcare SAM 9K37 "Buk" şi un vehicul de transport KrAZ 9M38.

Trenurile cu echipamente şi tehnică militară, de pe care au fost şterse numerele de înmatriculare, au sosit din regiunea Moscova (Naro-Fominsk), regiunea Nijni Novgorod (Iliino) şi regiunea Smolensk (Krasnîi Bor), potrivit CIT.

 

Putin vrea garanţii juridice că NATO nu se va extinde către Est



În plus, în apropierea acestei staţii sunt dislocate Divizia a 4-a de tancuri de gardă, Brigada 288 de artilerie şi Brigada 49 de rachete antiaeriene, toate componente ale Armatei I de tancuri de gardă.

"Aceste date ne permit să concluzionăm că, în pofida discuţiilor dintre Putin şi Biden, concentrarea trupelor ruse în zonele care se învecinează cu teritoriile controlate de Kiev continuă", apreciază jurnaliştii de la CIT.

Astfel, se pare că discuţia purtată de Putin cu preşedintele american nu a dus deocamdată la retragerea trupelor ruse de la graniţa cu Ucraina, notează Radio Svoboda (RFE/RL).

La o zi după discuţia cu Biden, preşedintele Putin a afirmat că Rusia are dreptul să se apere, acuzând Ucraina şi NATO de situaţia tensionată de la frontiera țării.

Astfel, președintele Rusiei consideră inacceptabilă aderarea Ucrainei la NATO şi a afirmat că țara sa va lua măsuri adecvate în legătura cu ameninţările la adresa securităţii sale, cerând garanţii juridice în scris că Alianţa Nord-Atlantică nu se va extinde către Est, scrie Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel