'Lucrările de construire a fortificaţiilor se desfăşoară sub controlul meu pe teritoriul Crimeii pentru a garanta securitatea locuitorilor' de aici, a declarat Serghei Aksionov, guvernatorul instalat de Moscova după anexarea acestei peninsule ucrainene.
El a subliniat totuşi că securitatea Crimeii trece 'în principal prin măsuri de pus în aplicare pe teritoriul regiunii Herson', adiacentă peninsulei, în sudul Ucrainei.
Acest anunţ intervine în timp ce forţele ruse au efectuat săptămâna trecută o retragere umilitoare în această regiune, după ce au eşuat în a contracara un contraatac al soldaţilor ucraineni.
Retragerea militarilor ruşi, care au abandonat în special capitala regională cu acelaşi nume, a permis forţelor Kievului să-şi apropie tunurile de Crimeea, devenită ţintă de mai multe ori în ultimele luni.
În octombrie, podul peste strâmtoarea Kerci, care leagă peninsula de teritoriul rus, a fost parţial avariat în urma unui atac atribuit Ucrainei de către Moscova, care a făcut referire la un camion capcană.
Alte atacuri imputate forţelor ucrainene au avut loc în Crimeea, în special împotriva flotei ruse din Sevastopol sau împotriva mai multor infrastructuri militare ruseşti din peninsulă.
De la anexarea sa în 2014, Moscova consideră Crimeea drept componentă a teritoriului său, dar care nu este recunoscută de către comunitatea internaţională. Kievul vrea să recupereze peninsula, conform Agerpres.
Ministerul rus al Apărării a declarat vineri că loviturile sale de joi în Ucraina au vizat infrastructura militară și energetică, au relatat agențiile de presă rusești.
În informarea sa zilnică, acesta a precizat că a folosit arme cu rază lungă de acțiune pentru a lovi ținte de apărare și industriale, inclusiv "instalații de fabricare a rachetelor".
Aproximativ 10 milioane de persoane au rămas fără energie electrică de la lovituri, a declarat președintele ucrainean Volodymyr Zelenskiy într-un discurs video de joi seara, adăugând că autoritățile din unele locuri au ordonat pene de curent de urgență forțate, conform Reuters.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News