Adrian S., un român în vârstă de 33 de ani, a intrat pe lista celor mai căutate persoane din Ecuador, pe numele său fiind emisă o "Alertă Roșie" pentru localizare și capturare promptă. El este acuzat că a ucis doi copii, de 10 și 14 ani, și le-a abandonat cadavrele pe două străzi din orașul Ambato (provincia Tungurahua), relatează site-ului local de știri vistazo.com.
În dimineața zilei de vineri, 13 decembrie, pe străzile Los Mortiños și Los Olleros din Ambato, au fost găsite cadavrele celor doi copii, JACM (14 ani) și NDCM (10 ani). Aceștia au rămas singuri acasă începând cu ora 23:30 a zilei precedente, după ce părinții lor ar fi plecat într-o călătorie de muncă în Ibarra. La întoarcerea acasă la primele ore ale dimineții, părinții au avut parte de un șoc: în loc de doi băieți voioși, aceștia au fost anunțați că adolescenții au fost găsiți fără viață, prezentând multiple răni de prin înjunghiere.
După ce au discutat puțin cu cei doi părinți îndurerați, polițiștii ecuadorieni și-au îndreptat atenția imediat spre Adrian S., un român în vârstă de 33 de ani angajat de familia respectivă pentru lucrări de zidărie și reamenajare a casei. În ziua descoperirii macabre, acesta nu s-au prezentat pentru muncă, ceea ce a trezit imediat suspiciuni.
Pe 24 ianuarie 2020, după o serie de formalități anevoioase, un judecător a emis un mandat de arestare preventivă pe numele lui Adrian S., pentru presupusa sa participare la crimă. În plus, la solicitarea Parchetului, inculpatul a intrat pe lista celor mai căutate persoane și s-a emis o "Alertă Roșie" pentru localizarea promptă.
În cadrul audierilor, procurorul Lorena Cárdenas a prezentat dovezi specifice, autopsiile efectuate de medicii legiști, raportul de recunoaștere a locului evenimentelor, precum și o serie de înregistrări în care acuzatul este observat apropiindu-se de casa victimelor.
Dacă va fi prins și trimis în judecată, potrivit Codului Penal ecuadorian, românul riscă o pedeapsă cuprinsă între 20 și 26 de ani de închisoare.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News