Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Românii rezidenți în Spania pot încasa alocația pentru copii din România. Iată ce trebuie să conțină dosarul
WhatsApp
Românii care sunt rezidenți în Spania pot obține alocația pentru copii din România. 

Acordarea alocației în România nu este condiționată de rezidența copilului. Astfel, românii care sunt rezidenți în Spania pot obține alocația pentru copii din România, anunță Amabasada de la Madrid. 

"#ȘtiațiCă, deși sunteți rezident în #Spania, puteți obține din #România alocația pentru copii?

Acordarea alocației în România NU este condiționată de rezidența copilului. Pot primi alocație și copiii care s-au născut sau își însoțesc părinții în străinătate.

Pot primi alocație din partea statului român și copiii care au doar un singur părinte român, dacă părintele are carte de identitate românească (buletin), iar copilul are certificat de naștere românesc.

Pentru a beneficia de alocația de stat, cererea de acordare a alocației, împreună cu documentaţia necesară, trebuie depusă personal sau prin împuternicit la primăria de domiciliu din #România. Cererea trebuie completată şi semnată de reprezentantul legal al copilului sau de împuternicit şi va fi însoţită de:

- copie certificat de naștere copil;

- copii cărți identitate părinți;

- alte documente din care să rezulte situaţia juridică a copilului faţă de reprezentantul legal (sentinţe judecătoreşti, dacă este cazul);

- copii certificat rezidență (NIE);

- extras de cont bancar pentru plata într-un cont bancar din România.

#ȘtiațiCă alocaţia se poate acorda retroactiv, pentru o perioadă anterioară de 1 an, în cazul persoanelor care depun prima dată cerere de acordare, sau pentru o perioadă de maxim 3 ani în urmă pentru persoanele care au beneficiat anterior de prestaţie şi ulterior aceasta a fost suspendată (cu condiţia de a face dovada că în perioada respectivă copilul nu a avut dreptul de a beneficia de prestaţie în Spania -pentru perioade anterioare datei de 01.06.2020)?", este mesajul postat de Ambasada României în Spania pe contul oficial de Facebook.

Citește mai departe: România la Târgul de Carte de la Madrid. Stand național și evenimente literare hispano-române în Parcul Retiro

 

România este prezentă la Târgul de Carte de la Madrid, desfășurat în perioada 27 mai - 12 iunie 2022 în Parcul Retiro, cu un stand propriu și un program care include prezentări de carte, recitaluri, dezbateri, ateliere de traducere și sesiuni de autografe. 

Participarea românească la Târgul de Carte de la Madrid este organizată de Institutul Cultural Român prin Institutul Cultural Român de la Madrid și Centrul Național al Cărții, cu sprijinul Ambasadei României în Regatul Spaniei, Asociației Colegiale a Scriitorilor din Spania și al Reprezentanței Comisiei Europene la Madrid.

Târgul de Carte din Parcul Retiro, cel mai mare parc din Madrid, a ajuns la cea de-a 81-a ediție și este unul dintre cele mai importante evenimente de profil din Europa. Sloganul ediției din acest an este „Răsfoiește lumea“.

La standul României vor fi disponibile numeroase opere ale unor autori români traduse în Spania în ultimii ani, multe dintre ele publicate cu sprijinul ICR prin programul Translation and Publication Support, precum și o selecție variată de titluri în limba română, adresate iubitorilor literaturii române de toate vârstele.

Pe toată durata Târgului de Carte vor avea loc evenimente menite să contribuie la promovarea culturii române, cu precădere a literaturii române contemporane traduse în limba spaniolă, fiind totodată vizată consolidarea și extinderea dialogului româno-spaniol în domeniile literaturii, traducerilor şi politicilor editoriale.

Programul complet al activităților de  la standul organizat de ICR (numărul 3) poate fi vizualizat AICI.

De asemenea, la pavilionul Europa al Reprezentanței Comisiei Europene în Spania, ICR va organiza, cu susținerea rețelei de institute culturale acreditate la Madrid, EUNIC Spania,  o serie de evenimente la care vor participa autori români și invitați europeni din domeniile literaturii, industriilor creative, cinematografiei și benzii desenate.

Cu 400 de expozanți, 378 de standuri și peste 400 de evenimente programate, ediția din acest an a Târgului de Carte de la Madrid este cea mai amplă din ultimele două decenii. La deschiderea manifestării va lua parte, conform tradiției, Regina Letizia a Spaniei.

De la prima ediție a Târgului, în 1933, cititorii din toate colțurile Spaniei și ale lumii vin aici, în fiecare an, pentru a se bucura de această sărbătoare a literaturii. Ediția din acest an nu are o țară invitată, dar consemnează participarea în premieră a Uniunii Europene, reprezentată de un pavilion pentru activități culturale. Simbolic, ediția din acest an oferă o călătorie prin literatura lumii și o deschidere către alte industrii creative, prin colaborarea cu muzee și cinematografe, pentru a ajunge la un public cât mai larg.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel