Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Românii din Anglia primesc scrisori cu amenințări rasiste: "Să vă întoarceți de unde ați venit. Nu avem nevoie de străini"
WhatsApp
Mai multe familii de români și italieni din York au primit scrisori de amenințare în care li se cere să părăsească Marea Britanie, în condițiile în care britanicii "au câștigat Brexitul" și nu mai sunt doriți.

O italiancă din York și vecinii ei români au primit scrisori prin care sunt invitați, în termeni foarte duri, să părăsească Marea Britanie. 

"Este timpul să vă întoarceți de unde ați venit. Nu avem nevoie de străini care să ne ocupe casele și locurile de muncă. Nu vom fi fericiți până când nu veți părăsi țara noastră”, se arată în scrisoarea primită de Nicolleta Peddis, relatează publicația Yorkshire Post.

Poliția anunță că a luat situația "foarte în serios"

Femeia a spus că atunci când a primit scrisoarea s-a simțit șocată, supărată și tristă.

"Nu eram sigură dacă vreau să distribui scrisoarea, dar apoi m-am gândit de câte ori în ultimii cinci ani am fost victima unor episoade și remarci xenofobe și nu le-am împărtășit pentru că era prea dureros pentru a le reda în cuvinte. Încurajez pe oricine este victimă a unor episoade similare să raporteze poliției", a scris femeia pe o rețea de socializare. 

Italianca a declarat că a raportat incidentul poliției locale, care a spus că iau situația "foarte în serios" și "investighează pentru a afla dacă este un incident izolat sau dacă altcineva din zonă a mai primit” astfel de hârtii.

Oricine primește această scrisoare trebuie să raporteze 

Un purtător de cuvânt al Consiliului York a declarat că este îngrozit de scrisoarea care a ajuns la mai multe adrese.

"Am rugat pe oricine care primește această scrisoare sau este victima unei infracțiuni rasiste să o raporteze la 101 acolo unde vor găsi și sprijin", a spus purtătorul de cuvânt.

Aproximativ 1.121 de infracțiuni motivate de rasă au fost raportate poliției din North Yorkshire între 2018 și 2020, potrivit celor mai recente date.

Cifra a crescut de la an la an, deși se crede că multe victime ale infracțiunilor rasiale nu raportează incidentele poliției.

romani-anglia-scrisori-amenintare-2

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel