Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Românii au locuinţe mai luminoase decât spaniolii şi francezii (Eurostat)
WhatsApp
Anul trecut, 5,9% dintre locuitorii Uniunii Europene au declarat că nu beneficiază de suficientă lumină naturală în locuinţa lor, ceea ce înseamnă că locuinţa era mult prea întunecoasă, aceasta fiind considerată o problemă pentru o gospodărie, arată datele publicate luni de Eurostat.

Potrivit acestor date, în 2020, peste 10% dintre locuitorii Spaniei considerau că locuinţa lor este mult prea întunecoasă (10,6%), acesta fiind cel mai ridicat nivel înregistrat de o ţară membră UE. Spania este urmată de Franţa (9,5%), Malta (9,4%) şi Ungaria (7,7%). La polul opus, ţările membre unde cei mai puţini locuitori consideră că locuinţa lor este mult prea întunecoasă sunt Slovacia (2,6%), Italia (2,6%), Cipru (2,8%) şi Cehia (3,1%).

România este aproape de media din UE, astfel că, în 2020, 5,2% dintre români apreciau că nu beneficiază de suficientă lumină naturală în locuinţa lor, în creştere faţă de 4,5% în 2019.

Accesul la lumina naturală în locuinţă îmbunătăţeşte starea de sănătate şi de asemenea poate ajuta la îmbunătăţirea eficienţei energetice prin reducerea nevoii de lumină artificială, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel