Într-un comunicat de presă emis de MAE, instituţia precizează că discuția a survenit pe fondul deciziei Ungariei de a închide granițele pentru traficul de persoane, decizie care a devenit aplicabilă începând cu data de 17 martie, ora 00.00, situație care, în absența unei notificări prealabile oficiale, a dus la crearea unor blocaje la frontiera dintre Austria și Ungaria, pe sensul de intrare pe teritoriul ungar.
Ministrul Bogdan Aurescu a cerut autorităţilor ungare să pună la dispoziţia cetăţenilor români blocaţi un coridor de tranzit pentru a putea fi repatriaţi, fiind şi un număr semnificativ de copii şi vârstnici.
"În acest context și pe fondul semnalelor multiple primite din partea cetățenilor români aflați la punctul de frontieră Nickelsdorf care doresc să revină în România din diferite state europene, ministrul Bogdan Aurescu a semnalat situația umanitară creată, prin prezența unui număr considerabil de familii cu copii și persoane în vârstă (în total peste 3500 de persoane până la acest moment), și a solicitat adoptarea de urgență de către autoritățile ungare a unor măsuri care să permită reluarea tranzitului acestora pe teritoriul ungar.
Ministrul Bogdan Aurescu a accentuat caracterul foarte sensibil al situației create, inclusiv ca urmare a faptului că informațiile nu au fost disponibile cu suficient timp în prealabil, și a solicitat sprijinul omologului său pentru crearea de urgență de către autoritățile ungare a unui coridor umanitar care să permită tranzitul continuu prin Ungaria spre România al tuturor cetățenilor români aflați în prezent la frontiera dintre Austria și Ungaria".
Autorităţile din Ungaria s-au arătat dispuse să ajutecetăţenii români să ajunţă în ţară.
"Ministrul Péter Szijjártó a confirmat că Ungaria va sprijini, ca măsură de excepție, aplicată o singură dată, repatrierea cetățenilor români în cel mai scurt timp posibil, urmând ca detaliile efective privind intrarea pe teritoriul Ungariei și tranzitarea acestuia până la granița cu România să fie stabilite, și apoi măsurile implementate, de autoritățile de resort ale ministerelor de interne din cele două țări", se mai arată în comunicatul MAE.
Cei doi miniștri de externe au convenit să păstreze legătura pe durata acestei zile pentru a monitoriza deblocarea în teren a situației și revenirea cu bine în țară a cetățenilor români.
În paralel, pe același subiect, ministrul Bogdan Aurescu a ținut legătură și cu omologul său austriac, Alexander Schallenberg.
De asemenea, din dispoziția ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, tot astăzi,17 martie 2020, secretarul de stat pentru Afaceri Europene, Iulia Matei, a avut o întrevedere, la sediul Ministerul Afacerilor Externe, cu ambasadorul Ungariei la București, Botond Zákonyi, în care au fost efectuate, și pe acest canal diplomatic, solicitările menționate mai sus.
Complementar, partea română a semnalat cu acest prilej și liniile directoare adoptate de Comisia Europeană la 16 martie 2020 cu privire la managementul frontierelor în vederea protecției sănătății și asigurării disponibilității bunurilor și a serviciilor esențiale în interiorul Uniunii Europene, care fac referire la obligația statelor membre de a facilita tranzitul cetățenilor și a rezidenților UE care revin în statul de reședință.
MAE precizează că un demers similar a fost făcut și de ambasadorul României la Budapesta pe lângă subsecretarul de stat pentru dezvoltarea relațiilor cu Europa și SUA din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Comerțului Exterior al Ungariei, Ferenc Kumin.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News