Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
România, pregătită să trimită sprijin Croaţiei în urma cutremurului de 6,4 grade pe scara Richter
WhatsApp
Statul român este pregătit să acorde sprijin autorităţilor din Croaţia, ţară afectată marţi de un cutremur cu magnitudinea de 6,4 grade pe scara Richter, anunţă Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) într-o postare pe Facebook.
sursa foto: Facebook

"În data de 29 decembrie 2020, în urma luării la cunoştinţă a nefericitului eveniment produs în Croaţia, ţară afectată astăzi de un cutremur cu magnitudinea de 6,4 grade pe scara Richter, autorităţile române şi-au arătat disponibilitatea de a interveni şi a acorda sprijin autorităţilor croate", precizează DSU.

Potrivit sursei citate, şeful DSU a solicitat deja Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) să pregătească echipele de intervenţie pentru a veni în sprijinul autorităţilor croate.

"Dat fiind faptul că situaţia se află sub permanentă monitorizare a autorităţilor române, cu informarea prealabilă a premierului României, domnul Florin Cîţu, şi a ministrului Afacerilor Interne, domnul Lucian Bode, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a solicitat deja Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă ca echipele de Căutare-Salvare RO-USAR să fie pregătite pentru a interveni şi, totodată, să sprijine autorităţile croate în funcţie de nevoile solicitate de aceştia, în baza solicitării de asistenţă internaţională", precizează DSU.

Ajutorul se va acorda în baza solicitării de asistenţă internaţională formulată de guvernul croat prin Mecanismul European de Protecţie Civilă, conform aceleiaşi surse. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel