Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
România, demers la NATO după moartea marinarului şi atacul asupra vasului "Mercer Street"
WhatsApp
Statele NATO au fost informate în mod formal despre atacul asupra vasului „Mercer Street”, în urma căruia au fost uciși un cetățean român și un cetățean britanic, precum și despre evoluțiile relevante în legătură cu acest incident, anunță Ministerul Afacerilor Externe.

Demersul este urmarea instrucțiunilor coordonate ale ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu și ale omologului din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Dominic Raab, iar misiunile permanente ale celor două state la NATO, împreună cu misiunea permanentă a Statelor Unite ale Americii, au realizat demersul.

Condamnând în termeni fermi incidentul, România, Regatul Unit și SUA au reiterat caracterul deliberat al atacului atribuit, pe baza informațiilor disponibile, Republicii Islamice Iran, și au atras atenția că acest incident reprezintă o încălcare clară a dreptului internațional. Totodată, cele trei state și-au exprimat îngrijorarea că astfel de atacuri reprezintă o amenințare la adresa păcii și securității internaționale, libertatea de navigație fiind garantată de dreptul internațional.

NATO a emis, la 3 august 2021, o declarație publică privind caz vasului „Mercer Street”.

 

Demersul României

 

MAE va continua, pe acest subiect, coordonarea cu aliații și partenerii României, inclusiv la nivelul organizațiilor multilaterale.

MAE reamintește că, în cursul zilei de 3 august 2021, din dispoziția șefilor diplomațiilor celor două state, reprezentanții permanenți ai României și Regatului Unit pe lângă Organizația Națiunilor Unite, împreună cu reprezentantul permanent al Liberiei (statul de pavilion al vasului), au semnat o scrisoare comună adresată Președintelui Consiliului de Securitate al ONU și Secretarului General al ONU pe tema atacului împotriva vasului „Mercer Street”.

Un demers similar de informare a fost realizat și la nivelul Uniunii Europene, la 2 august 2021. De asemenea, la 3 august 2021 ministrul Bogdan Aurescu a avut o convorbire telefonică cu Înaltul Reprezentant al UE Josep Borrell. Cei doi oficiali au avut un schimb aprofundat de opinii și evaluări despre atacul asupra navei „Mercer Street”, inclusiv din perspectiva implicațiilor politice și securitare ale acestuia, ministrul român de externe pledând pentru solidaritate din partea Uniunii Europene și pentru condamnarea publică a acestui incident la nivelul comunității internaționale.

Totodată, Consulatul General al României din Dubai, Emiratele Arabe Unite, se află în continuare în contact cu autoritățile locale, cu misiunile partenerilor României și cu compania care administrează nava „Mercer Street”, acordând asistență consulară la fața locului și întreg sprijinul în procesul în curs de repatriere a cetățeanului român decedat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel