O româncă în vârstă de 32 de ani s-a rănit grav în timp ce cobora cu schiurile pe o pârtie din Piano Battaglia, din munții Pizzo Carbonara. Potrivit presei locale, femeia, cu cu domiciliul la Acate, și-a pierdut echilibrul și a căzut lovindu-se cu capul de zăpada înghețată.
Tânăra a fost transferată de urgență la Spitalul din Petralia Sottana.
Incidentul s-a petrecut întâmplat duminică, 2 ianuarie, în cursul dimineții. Femeia, cu inițialele R.N.I. practica schiatul pe o pantă plină de alți turiști. Potrivit sursei citate, instalațiile de transport pe cablu (teleschiurile) erau închise tocmai cu scopul de a reduce aglomerația.
La un moment dat, în timp ce cobora cu o viteză destul de mare, românca și-a pierdut echilibrul și a căzut, lovindu-se de mai multe ori cu capul de zăpada înghețată, suferind traumatisme faciale și cervicale.
Au intervenit imediat salvamontiștii care au imobilizat-o pe o targă și au transportat-o cu snowmobilul până la punctul de prim ajutor de unde a fost preluată cu o salvare și dusă la spitalul din Petralia Sottana.
Accident pe pârtiile de schi din Zoncolan în ziua de Crăciun. Un turist, un cetățean român în vârstă de 24 de ani, a căzut în timp ce se distra pe un snowboard.
El s-a lovit la cap și a suferit un traumatism cranian cu comoție cerebrală și pierderi de memorie. După ce a fost dată alarma, Centrul de Sores din Palmanova a trimis la fața locului echipajul elicopterului, iar polițiștii de stat aflați la datorie pe pârtii pentru siguranța schiorilor au intervenit imediat.
Tânărul a fost transportat cu avionul la spitalul Tolmezzo. Medicii spun că starea sa este stabilă, potrivit Telefriuli.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News