Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Germania. Vitezoman român, "calmat" de polițiști cu o amendă de 1.000 de euro. Amenda a fost dublă pentru că nu e neamț
WhatsApp
Un român de 19 ani i-a uimit pe polițiștii din Germania, după ce a călcat fără frică pedala de accelerație și a fost prins circulând cu o viteză de 123 de Km/h într-o zonă în care viteza legală era de 60 KM/h. Tânărul a plătit, pe loc, o amendă în valoare de 1.000 de euro. 

Agenții din cadrul Poliției Autostrăzilor din Hessa au efectuat în noaptea de 12 spre 13 noiembrie mai multe controale în trafic cu ajutorul unei autospeciale dotate cu aparat cu radar. În ciuda faptului că se lăsase ceața, puțini dintre participanții la trafic au respectat viteza legală permisă, potrivit unui comunicat poliției

În total, polițiștii au constatat șapte încălcări ale vitezei legale și au emis procesele verbale de contravenție aferente. Unii dintre șoferi s-au ales cu suspendarea permisului deoarece circulau cu viteze mult mai mari decât cele permise.

Cel care a depășit toate recordurile a fost un tânăr de 19 ani din România, care a fost înregistrat cu 123 de kilometri pe oră în loc de cei 60 de km/h permiși în caz de ceață. După scăderea unei toleranțe de 5%, viteza stabilită pentru sancțiune a fost de 116 km/h.

Întrucât amenda pentru cetățenii care nu sunt germani este dublă, neaplicându-se interdicția de a conduce, și se plătește o taxă suplimentară de procesare, tânărul a fost nevoit să achite nu mai puțin de 1.008 euro la fața locului înainte de a-și putea continua călătoria. Totodată, el a fost avertizat să circule mai încet, mai ales că între timp vizibilitatea scăzuse la mai puțin de 50 de metri.

Polițiștii germani precizează că farurile de ceață din spate pot fi aprinse numai de la acest interval de vizibilitate. Iar cine le pornește nu trebuie să conducă cu mai mult de 50 km/h.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel