Polițiști și cetățeni din Havering, Barking și Dagenham și Redbridge au fost premiați pentru activități civice, la un eveniment care a avut loc, vineri, 14 februarie, la Hotelul Hallmark din Woodford.
Andrei Corduneanu, românul de 32 de ani premiat de autorităţile engleze, se îndrepta spre locul de muncă în momentul în care a observat că se pterece cev chiar în gara din Barking, o localitate situată la periferia Londrei. Mai multe forțe de ordine încercau să convingă un alt român să renunțe la sinucidere.
Bărbatul era urcat pe nişte schele aflate în apropiere de gara din Barking, de unde a ameninţat că se aruncă în gol. Andrei a intervenit, a jucat rolul de interpret pentru poliţiştii prezenţi la faţa locului şi chiar l-a convins pe românul de pe schelă să renunţe la intenţiile sale, apoi a rămas mai multe ore în zonă pentru a se asigură că românul de pe schelă este în regulă.
Andrei Corduneanu a fost premiat de autoritățile locale din Baring pentru „vitejie, curaj și compasiune afișată în timp ce a asistat poliția la salvarea vieții unui bărbat sinucigaș”.
„Este minunat să-l poți lăuda pe Andrei și ce a făcut pentru a salva viața cuiva. Este incredibil iar aprecierile din partea consiliului Barking și Dagenham sunt foarte mari. Să nu uităm că toate acestea se întâmplă cu toți partenerii noștri de-a lungul celor trei orașe“, au afirmat inițiatorii evenimentulu prin care zeci de cetățeni au fost decorați pentru implicarea lor în viața cetății, potrivit publicației Time1075.net.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News