Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Român, căutat în toată Europa, se plimba cu mașina prin Italia
WhatsApp
Agenții secției de poliție Telese Terme au  oprit, azi, 24 noiembrie, un automobil, cu numere de înmatriculare românești, pentru un control de rutină. În mașină se aflau doi cetățeni români.    
Român, căutat în toată Europa, se plimba cu mașina prin Italia

Agenții i-au verificat pe cei doi cetățeni români în baza de date a poliției și au descoperit că unul dintre cei doi este deja cunoscut pentru numeroasele infracțiuni comise atât în ​​Italia, cât și în străinătate. Pe numele lui fusese emis un mandat european de arestare, dat în urma infracțiunilor săvârșite în România.

Din acest motiv, românul a fot dat jos din mașină și dus la închisoarea din Benevento. Românul, în vârstă de 48 de ani, care este apărat de avocatul Massimo Scetta, va fi prezentat, mâine, în fața Curții de Apel, la Napoli. În prezent sunt în derulare cercetări pentru a încerca să identifice motivul prezenței celor doi în Valea Telesina, scrie ottopagine.it.

 

 

Un alt român și complicele său au jefuit un apartament, după ce au furat cheile de la intrare, în timpul unor lucrări de construcție

 

La finalul unei investigații, care viza prevenirea furturilor în apartamente, polițiștii au arestat doi bărbați, unul dintre ei de naționalitate română, care au fost surprinși în flagrant, după ce au comis un furt dintr-o locuință din municipiul Carosino.

De ceva vreme, polițiștii căutau un automobil Opel Astra verde, cu care călătoreau doi bărbați, care erau bănuiți că au comis un jaf într-un apartament din municipiul Carosino. Serviciile de control din acea zonă și mai ales de-a lungul drumurilor de intrare și de ieșire din municipiu, au dat, aseară, rezultatele dorite.

Agenții au văzut că mașina se deplasa cu viteză mare pe străzile din municipiu, oprind apoi în fața unui bloc. În ciuda iluminatului stradal slab, agenții de poliție  au reușit să-i urmărească de la distanță și să intervină în timp ce unul dintre cei doi părăsea un bloc de locuințe.

Infractorul, identificat ca fiind un tânăr de origine română, a opus o rezistență înverșunată la controlul oamenilor legii. După  câteva minute, s-a liniștit și a a recunoscut că a comis furtul. Celălalt complice, un bărbat de 50 de ani, ani care locuiește în San Giorgio Jonico, a fost și el blocat în timp ce îți aștepta complicele pe stradă la volanul automobilului Opel.

 

Românul a furat banii, în timp ce proprietara dormea ​​în altă cameră 

 

Cercetările ulterioare au constatat că tânărul, după cum a și recunoscut, a reușit să intre în apartamentul de la etajul I al imobilului, folosind cheile ușii de securitate pe care le furase cu ceva timp în urmă, în timpul lucrărilor de construcție desfășurate în respectiva locuință. Hoțul de 18 ani a reuit să fure 150 de euro din sertarul dormitorului, în timp ce proprietara, o doamnă în vârstă de 73 de ani, dormea ​​în altă cameră.  Grăbindu-se să scape, acesta a lăsat în acel sertar cheile, cu care tocmai deschisese ușa de la intrare.

Cei doi au fost arestați, fiind acuzați de furt calificat. Tânărul de 18 ani a fost însoțit la închisoarea Lecce, în timp ce complicele său a fost plasat în arest la domiciliu.  Bunurile furate au fost recuperate și restituite bătrânei.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel