Mandat european de arestare emis de procurorul Udine pe numele unui cetăţean român, suspectat că ar fi comis mai multe f urturi în case și întreprinderi din nordul Italiei, scie IlPais.it. Românul a fost prins şi arestat în Franţa, de unde urmează să fie extrădat.
Gheorghe Marius, în vârstă de 51 de ani, a fost arestat anul trecut în Franţa. Pe numele său a fost emis un mandat de arestare la dispoziţia procurorului din Udine.
Cetățeanul român trebuie acum să execute o pedeapsă de 8 ani de închisoare, în urma condamnărilor Curților de la Udine și Novara, pentru furturi care au avut loc în provinciile menționate, între 2010 și 2014.
Subiectul în cauză făcea parte dintr-o grupare criminală, formată din compatrioți români, care dădeau lovituri în nordul Italiei, în case și întrepinderi comerciale.
Românul mai avea condamnări penale. Acesta a mai fost cercetat în stare de arest și libertate, în mai multe rânduri din 1997, în provincia Pavia, Bolzano, Milano, Ferrara, Novi Ligure și Novara.
În 2013 a fost oprit în această provincie, împreună cu nişte complici, și anchetat pentru deținerea de instrumente pentru efracție. Ulterior, în urma investigațiilor, el a fost identificat, împreună cu alți 5 compatrioți, ca făptuitori ai furturilor din structurile comerciale ale IMM-urilor din Cassacco și Martignacco, care au avut loc în septembrie 2013 și ianuarie 2014.
Bărbatul a fugit apoi din Italia. Prin urmare, investigațiile efectuate de echipa mobilă, cu ajutorul Direcției Centrale a Poliției Criminale, Serviciul de Cooperare Internațională a Poliției, au permis localizarea omului condamnat în Franța, unde s-a mutat recent.
La sfârșitul lunii martie a acestui an, autorităţile l-au căutat şi în orașul de origine din România.
Fugarul a fost însă depistat la bordul unui vehicul de poliția franceză spre Chambery - localitate aflată aproape de granița cu Elveția - și arestat.
Procedurile de extrădare sunt încă în derulare.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News