Un român în vârstă de 43 de ani a fost arestat în Spania, fiind căutat în toată Europa.
Pe data de 13 decembrie 2021, cetățeanul român D.C.L., în vârstă de 43 de ani, a fost arestat în Almeria, Spania, după ce oamenii legii au stabilit că bărbatul este destinatarul unui mandat european de arestare, emis de Parchetul din Udine, ca urmare a ordinului de reținere emis la 31 mai 2019.
Cetățeanul român trebuie să execute o pedeapsă de 2 ani, 8 luni și 18 zile de închisoare, pronunțată în urma unei condamnări de către Tribunalul din Udine, pentru spălare de bani și primire de bunuri furate.
Bărbatul, împreună cu un compatriot, a fost fost oprit, în septembrie 2007, la Tarvisio, în timp ce conducea o furgonetă la ieșirea din Italia, îndreptându-se spre țara sa de origine. În vehicul a fost găsită o motocicletă care fusese furată cu câteva zile înainte din Forli.
Pentru a se sustrage de la control, cei doi străini au prezentat documente care atestau dreptul de proprietate asupra autovehiculului, dar care s-au dovedit a fi false. După o scurtă perioadă de arest preventiv, cetățeanul român, responsabil și de alte jafuri comise în Italia, a dispărut, transmite Poliția din Italia, pe pagina sa de internet questure.poliziadistato.it.
După pronunțarea sentinței, investigațiile amănunțite efectuate de polițiștii din Udine, cu sprijinul Direcției Centrale a Poliției Criminale, Serviciul de Cooperare Polițienească Internațională, au constatat că românul fusese depistat, ultimii ani, în mai multe țări europene.
Prin urmare, anchetatorii au reușit să-l localizeze pe român în Spania, unde, pe 13 decembrie 2021, a fost arestat în Almeria de către poliția spaniolă, ca urmare a dispoziției Parchetului din Udine. La 18 ianuarie, a fost extrădat în Italia și trimis la închisoarea din Perugia.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News