Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Român blocat la granița cu Slovenia, când încerca să fugă din Italia alături de alți compatrioți: A ajuns direct în arest
WhatsApp
Român blocat la granița cu Slovenia, când încerca să fugă din Italia alături de alți cinci compatrioți. Bărbatul, care avea pe numele său un mandat de arestare emis, a ajuns direct în arest.

Un cetățean român, G. S., născut în 1985, beneficiar al unei ordonanțe de reținere, a fost arestat în timp ce încerca să părăsească teritoriul Italiei.

Bărbatul se deplasa într-un vehicul cu număr de înmatriculare românesc, împreună cu cinci conaționali, pe autostrada A34, spre granița italo-slovenă.

Oprit de Poliția de Frontieră Terestră din Gorizia în apropierea ieșirii de pe autostradă de la Villesse, în timpul procedurilor de identificare a reieșit că bărbatul era destinatarul unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul din Torino în luna ianuarie a acestui an;

Acesta va trebui să execute trei ani, 6 luni și 5 zile și o amendă de 1.000 de euro ca un cumul de pedepse pentru diverse infracțiuni contra patrimoniului comise începând cu anul 2013.

După îndeplinirea formalităților, bărbatul de 36 de ani a fost arestat și dus la închisoarea din Udine, la dispoziția autorității judiciare.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel