Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Român acuzat de viol în Spania, neagă toate acuzațiile. Victima: "M-a lovit cu putere, am crezut că o să mă omoare"
WhatsApp
Un bărbat, de naționalitate română, a cuzat că a violat, rănit și jefuit o femeie din Manzanares a negat faptele, în timp ce victima a povestit ororile care i s-au întâmplat. Azi, la Tribunalul Provincial din Ciudad Real, a avut loc prima ședință a procesului împotriva românului. Parchetul cere 21 de ani de închisoare pentru inculpat pentru evenimentele petrecute în dimineața zilei de 20 iunie 2015. 

Inculpatul, de naționalitate română, care a depus mărturie cu ajutorul unui interpret, a declarat că nu o cunoaște personal pe victimă și că nu a fost niciodată la Manzanares.

El a povestit că a locuit mereu în zona Valencia și lucra în agricultură. Acesta i-a asigurat pe magistrați că, dacă ar fi săvârșit crimele de care este acuzat, le-ar recunoaște și și-ar asuma cea mai mare pedeapsă, doar că a venit în Spania să muncească și nu să fure sau să atace femei. Bărbatul nu își explică cum ADN-ul său a fost găsit în vaginul tinerei, potrivit publicației ondacero.es.

La rândul său, victima, care se afla în spatele unui paravan, a povestit, printre lacrimi, cele întâmplate. Mergea pe strada Prensa de Manzanares, când l-a întâlnit pe inculpat. Bărbatul s-a apropiat de ea și a vrut să o sărute. Apoi a luat-o de braț și a târât-o pe un teren viran, unde a lovit-o de mai multe ori.

Era dimineața devreme și nu era nimeni în zonă. Tânăra a încercat să țipe, dar bărbatul i-a acoperit gura. "M-a târât și m-a lovit. Am crezut că o să mă omoare”, a spus tânăra.

Victima nu-și amintește dacă a fost violată de acuzatul care și-a dat jos hainele printre care pantalonii și lenjeria intimă. Acesta a spus că bărbatul și-a frecat corpul de ea și că s-a simțit ca un muc aruncat de țigară. Mâine va avea loc cea de-a doua ședință a procesului.

Un alt român, presupus violator în serie din Gipuzkoa, a declarat, luni, că nu își amintește să fi agresat sexual o tânără în Lasarte-Oria pe data de 1 ianuarie 2015, deoarece se afla sub influența alcoolului, a medicamentelor și drogurilor.

Spania. Român, presupusul violator în serie, dă vina pe droguri și alcool: Îmi cer iertare victimelor

 

Așa cum a făcut în urmă cu două săptămâni, când a fost judecat pentru un alt presupus viol în Beasain al unei fete, pe care ar fi anesteziat-o cu cloroform, inculpatul, cetățean român, nu a negat că ar fi săvârșit faptele, având în vedere că probele DNA l-au incriminat, și și-a cerut scuze pentru cele întâmplate. 

Bărbatul, care a răspuns doar la întrebările apărării sale, a spus că s-a simțit „vinovat” atunci când său avocat l-a întrebat cum se simte, știind că toate dovezile „indică” că el a comis faptele. Ulterior, românul i-a a cerut victimei „iertare”. Violatorul și-a anunțat disponibilitatea de a „despăgubi” fata „până la ultimul cent” pentru prejudiciul cauzat.

Într-un alt moment al declarației sale, inculpatul, care are legătură cu alte șase agresiuni sexuale, comise în Gipuzkoa, a explicat că a început să ia medicamente și droguri, ca urmare a sinuciderii, mai întâi, a unchiului său și, ulterior, a morții tatălui său. După aceste episoade, infractorul ar fi intrat în depresie, scrie noticiasdegipuzkoa.eus.

Parchetul cere unsprezece ani de închisoare, iar acuzațiile private și populare -  doisprezece ani

 

Infractorul și-a mai amintit că și-a început să aibă relații sexuale încă de la vârstă de vreo opt sau nouă ani. După tragediile legate de decesele rudelor sale, pornirile  sale sexuale au devenit ai mai impulsive, întrucât uneori era „obsedat” de ele.

După ce Parchetul a cerut unsprezece ani de închisoare, iar acuzațiile private și populare doisprezece ani, inculpatul a depus mărturie cu ușile închise, la cererea avocatului său.

Spre deosebire de alte victime, care au preferat să depună mărturie prin videoconferință internă dintr-o altă sală a Tribunalului pentru a nu-și vedea agresorii, această tânără a făcut-o chiar în sală, în fața acuzatului, la cererea ei. 

Și mama victimei a explicat că tânăra, care avea atunci 21 de ani, era „foarte speriată și agitată” pentru că nu știa ce i-a făcut. „Fața și ochii îi erau foarte roșii” și era „foarte năucită”, a detaliat mama fetei.  Femeia a decis atunci să-și trezească soțul, care sosise cu puțin timp înainte de serviciu.  La rândul  său, tatăl victimei a povestit că fiica sa nu a primit nicio consultație psihologică și nici a priit niciun tratament.  După aceste mărturii, ziua de azi a procesului s-a încheiat cu declarația unei vecine a victimei, care a văzut-o cum a ajuns acasă „foarte afectată”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel