Procesul Mariei Kolesnikova, de 39 de ani, a început în august, după luni de eliminare a oricăror proteste în Belarus prin arestări masive, exiluri forţate ale opozanţilor şi lichidarea ONG-urilor şi media independente, transmite Agerpres.
Încarcerată de 11 luni, această figură de prim-plan a opoziţiei faţă de preşedintele belarus este judecată alături de avocatul ei, Maksim Znak. Ei sunt amândoi acuzaţi de "complot vizând preluarea puterii cu forţa", de "apeluri la acţiuni care aduc atingere securităţii naţionale" şi de "crearea unei formaţiuni extremiste".
"Kolesnikova şi Znak riscă până la 12 ani de închisoare. Deliberările cu uşile închise au avut loc astăzi şi procurorul a cerut această pedeapsă", a precizat serviciul de presă al lui Viktor Babariko, alt mare rival al preşedintelui Aleksandr Lukaşenko condamnat şi el la 14 ani de închisoare în iulie şi pentru care cei doi acuzaţi au lucrat.
În cadrul audierii de marţi, "Maksim a vorbit despre partea judiciară şi Maria a avut o intervenţie mai emoţională. Ea a vorbit despre valorile sale şi cele ale echipei lui Babariko", a mai spus această sursă.
Verdictul în această afacere urmează a fi pronunţat pe 6 septembrie.
Maria Kolesnikova a fost arestată în septembrie după ce a rezistat într-un mod spectaculos unei tentative a autorităţilor de a o expulza din ţară, sărind pe geamul unei maşini în mers şi rupându-şi paşaportul.
După realegerea contestată a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko în urmă cu un an, urmată de manifestaţii istorice împotriva puterii, autorităţile sunt angrenate într-o represiune permanentă. Mii de opozanţi au fost arestaţi sau obligaţi să plece în exil.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News