Polițiștii spanioli au arestat un român implicat în răpirea și sechestrarea unui tânăr spaniol în Santa Olalla, Toledo în niembrie 2017. Alături de acesta au fost arestați alți trei spanioli. Atunci, imediat după producerea acestuia o vastă operațiune de salvare a tânărului a fost declanșată de autoritățile spaniole. Nu mai puțin de 45.000 de euro au fost solicitați ca recompensă pentru eliberarea victimei.
În acest timp, răpitorii, conduși de român, au reușit să transporte victima în mai multe locații din zonă. După 20 de ore de negocieri, tânărul a fost găsit abandonat în toaleta unui apartament părăsit.
Vezi și: Tânăr sechestrat! 45.000 de euro recompensă
Cei patru acuzați în cazul presupusei răpirii tânărului de 20 de ani în Santa Olalla (Toledo), între 21 și 22 noiembrie 2017, au susținut marți că totul a fost o înscenare a presupusei victime: "Federico și-a organizat singur răpirea". Această linie de apărare a inculpaților, care au dreptul de a nu pleda vinovați, a fost alimentată de către denunțător. Mărturia sa dezorganizată a fost lipsită de precizie în fața tribunalului provincial din Toledo care a judecat cazul, citează ABC.
Presupușii răpitori au oferit o versiune plină de detalii pentru a arăta că a fost un plan al lui Federico, căruia părinții săi îi dăduseră deja 5.000 de euro pentru a plăti o altă datorie. Cu toate acestea, în prima din cele trei zile de prces, experțiii gărzii civile au declarat că nu au avut îndoieli în privința lui Federico, consumator de cocaină de patru ani. "Nu aveam niciun motiv să credem că el a incriminat pe nedrept pe cineva", a răspuns un anchetator din sala de judecată când a fost întrebat.
Trei spanioli și un român stau în boxa acuzaților: Carlos, Abel, Ruben și Nicolae. Presupusa lor victimă, o cunoștință a inculpaților, este fiul proprietarilor unei fabrici de marțipan din Santa Olalla. Potrivit inculpaților, Federico a inventat răpirea entru a extorca bani de la părinții săi și pentru a plăti datorii din diverse motive. O răscumpărare de 45.000 de euro, din care 15.000 ar urma să fie împărțiți de răpitori. În schimb? Trebuia să-i lase un loc unde să se ascundă în timpul simulării.
Cu toate acestea, Federico a negat acest lucru în fața instanței prezidate de magistratul Urbano Suárez, care a fost riguros cu toate părțile. El a susținut că nu a fugit atunci când a fost lăsat singur în mașină pentru că îi era frică. Așa că a petrecut câteva ore în clubul Erótica, din Otero, deținut de Carlos, dar închis publicului la acea vreme.
Potrivit presupușilor răpitori, Federico se mișca liber prin local și chiar mergea la clubul vecin, "Los Ángeles". Proprietarul acestuia este Abel, un alt inculpat, care a declarat că tânărul era un client obișnuit. Și nu a fost singurul acuzat care a vorbit despre dependența lui Federico de narcotice, care a dus la o datorie mare față de Rubén, unul dintre traficanții săi și, în cele din urmă, presupusul său răpitor.
Tânărul presupus răpit a negat, de asemenea, că ar fi fost client și a declarat, pe de altă parte, că a fost ținut în "Erótica", călușat și încătușat într-o baie, fără mâncare sau apă și legat la ochi. Potrivit relatării sale, a fost reținut până când presupușii săi răpitori au decis să-l elibereze în ziua următoare. De asemenea, i-au dat zece euro pentru un bilet de autobuz.
Până atunci, Garda Civilă desfășurase deja o operațiune masivă în zonă. Sosiseră agenții de la unitatea centrală de Omucideri, Răpiri și Extorcări. Unul dintre ei, expert în aceste chestiuni, a apărut în sala de judecată și a confirmat că au dat credibilitate mărturiei lui Federico, deși la început a spus că a fost răpit de patru bărbați de culoare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News